Fotbal (Liga 1) / CFR Cluj, a doua la finalul turului

Prin anumite declaraţii, Dan Petrescu lasă să se înţeleagă că CFR Cluj s-ar mulţumi şi locul secund la finalul sezonului

Etapa a 5-a marchează jumătatea play-off-ului, iar lupta pentru titlu a rămas o afacere în doi, între FCSB şi CFR Cluj, echipe despărţite de două puncte. Nu este exclus ca titlul de campioană să fie decis în meciul direct, care va avea loc în etapa a 7-a, pe 28 aprilie, la Bucureşti, pe „Naţional Arena”. FCSB a revenit pe primul loc al clasamentului, după victoria cu scor de neprezentare obţinută la Giurgiu. „Roş-albaştri” le-au arătat feroviarilor cum se bate Astra Giurgiu. În acest moment, echipa antrenată de Nicolae Dică (sau Gigi Becali?) îşi poate permite de a nu câştiga un meci din cele cinci rămase de jucat.

CSU Craiova se află în pole-position pentru a termina sezonul pe podium, respectiv pe locul al treilea. Oltenii lui Mangia păstrează un avans de siguranţă faţă de Viitorul Constanţa, care are toate şansele să nu mai piardă locul al patrulea. Deschisă rămâne lupta pentru locul cinci, în Astra şi CSMS Iaşi. Aceasta din urmă încă n-a punctat în play-off, având zestrea din sezonul regulat.

 

 

Rezultatele înregistrate în etapa a 5-a din play-off

  • CSU Craiova – CSMS Poli Iaşi 4-1
  • Viitorul Constanţa – CFR 1907 Cluj 1-2
  • Astra Giurgiu – FCSB                    0-3

 

Clasament la zi

  1. FCSB 5        4        1        0        9-2    41
  2. CFR Cluj 5        2        3        0        6-4    39
  3. Craiova 5        2        2        1        5-3    34
  4. Viitorul 5        2        1        2        6-4    29
  5. FC Astra 5        0        1        3        1-7    23
  6. CSMS Iaşi 5        0        0        4        2-9    20

 

Etapa viitoare

Sâmbătă, 21 aprilie

  • Viitorul Constanţa – FCSB           (ora 20.45)

Duminică, 22 aprilie

  • CSMS Poli Iaşi – CFR 1907 Cluj (ora 20.45)

Luni, 23 aprilie

  • Astra Giurgiu – CSU Craiova (ora 20.45)

 

 

Dinamo impresionează între cei mici

 

În play-out, Dinamo dă de pământ cu adversarele atunci când are chef de fotbal. Când nu, se mai pricopseşte cu gherle…programate (?) şi a se vedea în acest sens parodia cu Juventus Bucureşti. Cert este că Dinamo are mai multe puncte decât trei echipe ce evoluează în play-off şi vă las pe dumneavoastră, stimaţi cititori, să le identificaţi. În ultimul meci, „alb-roşii” au defilat la Voluntari şi au pus umărul la demiterea lui Claudiu Niculescu, căreia conducerea i-a găsit rapid înlocuitor, în persoana lui Adrian Mutu, aflat la prima experienţă ca tehnician. Sepsi Sf. Gheorghe este singura echipă din play-out care nu a cunoscut înfrângerea, dar sunt şanse ca invincibilitatea formaţiei antrenată de Eugen Neagoe să ia sfârşit etapa viitoare, la Botoşani.

 

 

Rezultatele înregistrate în etapa a 5-a din play-out

  • ACS Poli Timişoara – FC Botoşani           0-1
  • FC Voluntari – Dinamo Bucureşti           2-4
  • Concordia Chiajna – Juventus Bucureşti 2-1
  • Sepsi Sf. Gheorghe – Gaz Metan Mediaş 2-1

 

 

Clasament la zi*

  1. Dinamo 5        4        0        1        12-5  32
  2. Botoşani 5        2        2        1        2-1    28
  3. Sepsi OKI 5        2        3        0        9-6    19
  4. Concordia 5        1        2        2        5-7    19
  5. Voluntari 5        1        1        3        6-9    18
  6. ACS Poli 5        0        2        3        3-6    16
  7. Gaz Metan 5        2        1        2        6-8    15
  8. Juventus 5        2        1        2        4-5    13

*- echipa clasată pe locul 6 joacă un baraj de rămânere/promovare, iar formaţiile clasate pe locurule 7 şi 8 retrogradează direct în Liga a 2-a.

 

 

Etapa viitoare

Vineri, 20 aprilie

  • Dinamo Bucureşti – Poli Timişoara (ora 20.45)

Sâmbătă, 21 aprilie

  • Concordia Chiajna – FC Voluntari (ora 18.00)

Duminică, 22 aprilie

  • Juventus Bucureşti – Gaz Metan (ora 18.00)

Luni, 23 aprilie

  • FC Botoşani – Sepsi Sf. Gheorghe (ora 18.00)

 

Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie