Alain Delon a fost plasat sub ”protecţie judiciară’

Starul francez Alain Delon a fost plasat sub „protecţia justiţiei” de un judecător de tutelă de la un tribunal din sudul Regiunii Pariziene, a dezvăluit luni o sursă familiarizată cu acest dosar, confirmând o informaţie difuzată de postul BFM TV, informează AFP.

Justiţia desemnează un mandatar judiciar, care trebuie să îl asiste pe actorul de 88 de ani „pentru îngrijirile lui medicale” şi în ceea ce priveşte alegerea îngrijitorilor, precizează un document judiciar ce a putut fi consultat de AFP.

Pe 10 ianuarie, avocaţii lui Alain Delon şi ai fiului său cel mare, Anthony, au cerut „plasarea sub protecţie” a legendarului star de cinema, „pentru motive de sănătate”.

O expertiză medicală efectuată de un medic mandatat de procurorul de caz a fost apoi realizată pe 13 ianuarie, potrivit aceloraşi avocaţi.

Ordinul dat pe 25 ianuarie de un judecător de tutelă notează că „există un dezacord între cei trei copii ai lui Alain Delon, mai ales în privinţa îngrijirii sale medicale” şi a îngrijitorilor „însărcinaţi cu monitorizarea lui”.

„Este necesar, prin prisma conflictului care îl înconjoară” pe actor, ca „un mandatar judiciar pentru protecţia majorilor, neutru şi imparţial, să fie desenat pentru a îi oferi asistenţă”, se adaugă în acelaşi ordin judecătoresc.

În Franţa, protecţia judiciară este o măsură de protecţie de scurtă durată (un an, ce poate fi reînnoită o dată), care permite unei persoane majore să fie reprezentată pentru a îndeplini anumite acţiuni în viaţa de zi cu zi.

De la începutul lunii ianuarie, cei trei copii ai starului de cinema sunt implicaţi într-un război fratricid, prin intermediul mass-media şi al instanţelor de judecată, fiecare jurând că doreşte să îşi protejeze tatăl, a cărui stare de sănătate a intrat în declin după un accident vascular cerebral (AVC) suferit în 2019.

Anthony, în vârstă de 59 de ani, şi Alain-Fabien, de 29 de ani, consideră că Alain Delon este manipulat de sora lor, Anouchka, în vârstă de 33 de ani, care le-ar fi ascuns starea lui de sănătate şi ar fi încercat să îl mute în Elveţia.

Avocatul Frank Berton, care o reprezintă pe fiica actorului, a făcut următoarea declaraţie: Anouchka „salută, ca şi mine, faptul că instanţa a desemnat un mandatar şi s-a ocupat de această chestiune dificilă. Este un lucru bun”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut