Fotbal Feminin / Miza tot pe jucătoarele Olimpiei Cluj

sursa olimpiacluj.ro

Naţionala de senioare a României îşi joacă marţi ultima şansă de a rămâne în cărţile calificării la Campionatul Mondial de fotbal feminin. Şanse care s-au diminuat semnificativ după eşecul cu Belgia, de vinerea trecută, meci în care „tricolorele” au revenit de la 0-2, dar au înclinat steagul pe final, aşa cum s-a întâmplat şi contra Italiei, pe teren propriu. Semn că „tricolorele”, aşa cum a remarcat şi selecţionerul Mirel Albon, nu au capacitatea de a gestiona finalul partidelor. Departe de a fi acuzaţi de subiectivism, nu exagerăm afirmând că România era îndreptăţită să aibă cel puţin două puncte în clasamentul grupei a 6-a, întrucât atât împotriva Italiei, cât şi contra Belgiei a jucat de la egal la egal. Returul cu Italia are loc marţi, de la ora 16, la Castel di Sangro, pe stadionul „Teofilo Patini”. Mirel Albon mizează pe acelaşi lot şi este de aşteptat ca în echipa de start să se regăsească cel puţin cinci jucătoare legitimate la campioana României, Olimpia Cluj. Împotriva Belgiei, România a avut în primul „11” şase jucătoare ce activează la Olimpia Cluj: Giurgiu, Meluţă, Bortan, Ciolacu, Tărăşilă şi Voicu. Tot astăzi, dar de la ora 19, are loc meciul Portugalia – Belgia, la Penafiel. Este primul meci al lusitanelor din actualele preliminarii. Înaintea celor două jocuri, grupa a 6-a preliminară este condusă de Italia şi Belgia, ambele cu câte 6 puncte.

 

Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie