Fotbal (Cupa României) / „U” Cluj şi Sănătatea şi-au aflat adversarele din turul trei

  • Cele două grupări clujene ce activează în Liga a 3-a mai au de promovat două tururi până la un posibil meci cu o echipă din Liga 1.

 

Calificate fără joc în faza a treia a Cupei României la fotbal, Universitatea Cluj şi Sănătatea Cluj şi-au aflat adversarele împotriva cărora vor lupta pentru un loc în turul al patrulea, ultimul înaintea „16”-imilor, fază în care vor intra şi echipele din Liga 1. În urma tragerii la sorţi, desfăşurată la sediul Federaţiei Române de Fotbal, Universitatea Cluj va întâlni, pe teren propriu, ACS Comuna Recea, formaţie ce intră în componenţa Seriei a 5-a din Liga a 3-a, în care activează şi formaţia antrenată de Marius Popescu. Dealtfel, cele două se vor reîntâlni  la jumătatea lunii noiembrie, în cadrul etapei a 12-a. Ţinând cont de lotul de jucători pe care se bazează şi de faptul că va avea statutul de gazdă, Universitatea este mare favorită să se califice mai departe. Sănătatea Cluj va evolua în deplasare, pe terenul echipei Unirea Cristuru Secuiesc, care activează în Liga a 4-a a judeţului Harghita. Şi „viruşii verzi” au statutul de favoriţi, dar Cupa României ne-a oferit de fiecare dată surprize. Meciurile vor avea loc pe 13 septembrie, de la ora 16,30. Potrivit regulamentului, în caz de egalitate la finalul celor 90 de minute regulamentare, se vor disputa două reprize de prelungiri a câte 15 minute. Dacă egalitatea persistă, se procedează la executarea loviturilor de la 11 metri. Începând cu turul al patrulea, în care vor intra echipele din Liga a 2-a, Federaţia Română de Fotbal remunerează cu 3000 de euro echipele calificate în „16”-imi, respectiv cu 1000 de euro formaţiile eliminate.

 

 

Vineri se joacă Sănătatea Cluj – CFR 2 Cluj

Până la meciurile de pe 13 septembrie, Universitatea Cluj va disputa sâmbătă, 9 septembrie, un amical cu echipa secundă a „studenţilor”, care activează în Liga a 4-a şi care vineri are programat meciul cu Someşul Gilău, în cadrul etapei a 3-a. Tot vineri, Sănătatea Cluj întâlneşte, de la ora 17, CFR 2 Cluj, în derby-ul etapei a 3-a din Seria a 5-a a Ligii a 3-a. Partida se va juca pe terenul de la Baza Sportivă „Clujana”. Tot vineri se mai joacă Unirea Alba Iulia – Metalurgistul Cugir şi Gaz Metan 2 Mediaş – ACS Comuna Recea. Celelalte patru meciuri ale etapei vor avea loc sâmbătă, 9 septembrie, după următorul program: Unirea Tăşnad – Performanţa Ighiu, Viitorul Ghimbav – Unirea Dej, FC Avirg – Industria Galda de Jos şi CS Iernut – Avântul Reghin. După cum deja am menţionat, Universitatea Cluj stă.

 

Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie