Fotbal / CFR 2 Cluj, victorie la ultima reprezentaţie pe teren propriu

  • Micii feroviarii, întăriţi de la prima echipă, cu Luchin, Alex Păun şi Costache, au avut şi un susţinător de lux, în persoana lui Dan Petrescu, antrenorul principal al liderului din Liga 1.

 

În condiţiile în care va sta în etapa a 29-a, penultima a sezonului, CFR 2 Cluj a susţinut, marţi, ultimul meci pe teren propriu din acest sezon, întâlnind Performanţa Ighiu, echipă care s-a bătut cu Universitatea Cluj pentru primul loc în Seria 5, dar numai până la un punct. Feroviarii antrenaţi de Gică Barbu, cu jucători de la prima echipă şi sub privirile lui Dan Petrescu, aflat în tribune, alături de Răzvan Zamfir, s-a impus cu 3-2, după un început furibund, cu două goluri marcate în primele opt minute, de Petrilă şi Coman. Oaspeţii au egalat înainte de pauză, graţie lui Circov şi Iclănzan. Scorul final a fost stabilit în minutul 62, de Adrian Şter, dintr-un penalty pe care centralul l-a acordat abia după ce s-a consultat şi cu unul din tuşieri. Într-un alt meci, Sănătatea Cluj a învins, în deplasare, pe stadionul „Cetate”, Unirea Alba Iulia, cu scorul de 2-0. Ambele goluri s-au marcat în prima repriză, în minutele 16 şi 45, de acelaşi jucător, respectiv Ceaca. Oaspeţii s-ar fi putut impune şi mai clar, dacă avem în vedere numeroasele ocazii ratate de aceştia, cea mai mare fiind bara lui Pintea. În urma acestor rezultate, CFR 2 Cluj acumulează 41 de puncte, iar Sănătatea 39. Etapa viitoare, CFR 2 înfruntă, în deplasare, sâmbătă, 12 mai, Unirea Dej, iar Sănătatea Cluj primeşte vizita echipei Gaz Metan 2 Mediaş. Partida se va juca pe terenul de la Baza Sportivă „Clujana”, vineri 11 mai, de la ora 18.

 

Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie