Fotbal

Mircea Lucescu despre …

Aşteptata conferinţă de presă cu George Ogăraru, anunţată pentru sîmbătă, 6 septembrie, nu a mai avut loc. Am avut parte de o surpriză, plăcută, invitatul gazdelor de la “U” Cluj fiind Mircea Lucescu, antrenorul care nu are nevoie de prezentări.

Au urmat 40 de minute extrem de interesante prin punctele de vedere exprimate, multe cu valoare de adevăruri de urmat. Şi cu Micea Lucescu s-a vorbit despre …

Donetsk

Există o teamă reală. Sperăm că se vor opri. E şi greu de spus cînd se vor opri şi mai ales cînd vom reveni noi pe Donbass Arena. Se fac eforturi enorme pentru a repune stadionul în funcţiune, dar nu imediat. Este greu pentru toată lumea. Starea actuală din Ucraina îşi pune amprenta asupra tuturora, jucători, antrenori, familii,… Cînd intră pe teren ei se gîndesc numai la fotbal. Familiile lor, mă refer la brazilieni, cînd văd ce se întîmplă în Ucraina, la televizor, nu ştiu care e distanţa dintre Donetsk şi Kiev, teama e firească”.

Cluj – Napoca, Cluj Arena şi “U” Cluj

Clujul este un oraş sportiv, se vede acest lucru. Cluj Arena şi noua sală a sporturilor înseamnă foarte mult. Performanţă nu se poate face fără o structură adevărată. Ceea ce aveţi acuma este baza pe care se poate construi performanţă. Acuma vă rămîne un singur lucru de făcut, să construiţi şi o echipă puternică, pentru că acesta este un stadion de Champions League. Cred că cei care iubesc “U” Cluj şi fotbalul clujean se vor gîndi şi cum să ajute să se facă performanţă pe un asemena teren, dar şi în noua Polivalentă. Pentru performanţă trebuie să investească mult, mult mai mult”.

Despre partida “U” Cluj – Shakhtar Donetsk

În general, meciurile de pregătire sînt şi cele mai spectaculoase. Nu există acea încrîncenare specifică obţinerii punctelor. Suporterii se pot concentra pe elementele care fac ca jocul să fie spectaculos. Noi avem astfel de elemente de spectaculozitate în jocul nostru. Aş vrea să faceţi din jocul acesta un eveniment de participare familială. De acea se fac meciuri de genul acesta, să vină copiii la stadion. La Cluj-Napoca nu a venit Shakhtar, a venit o super echipă, cu opt brazilieni. Am refuzat oferte de la Monaco, PSG, Atletico pentru ei şi în cîţiva ani sînt convins că vor evolua la echipe foarte mari. Sîntem cea mai titrată echipă din Estul Europei, toţi antrenorii voresc cu respect despre noi”.

Ahmetov

Face eforturi imense pentru a reface stadionul. Altul în situaţia lui ar fi vîndut totul şi ar fi renunţat. Fotbalul e viaţa lui. De ce nu va fi niciodată un Ahmetov în România ? Pentru că nici unul nu iubeşte fotbalul atît de mult ca el. În România se încearcă să se cîştige pe moment, nişte bani, din fotbal nu se poate cîştiga. Au avut doar o prezenţă în media. Becali, cu toate defectele lui, s-a apropiat oarecum de acest deziderat”.

Demostene ŞOFRON

Fotbal

România două locuri în urcare în clasamentul FIFA !

Ultimele două partide disputate în preliminariile Campionatului Mondial 2014, Brazilia, au urcat naţionala antrenată de Victor Piţurcă, două locuri în calasamentul FIFA.

România a ajuns graţie victoriei în faţa Ungariei (3:0) dar şi datorită rezultatelor înregistrate de celelalte naţionale angajate în lupta calificărilor pentru Mondial, pe locul 31. Nu este chiar onorant să recunoaşte, este doar un pic mai bine, atît. Dacă vom mai cîştiga şi următoarele două partide, în funcţie şi de alte rezultate din restul grupelor, mai putem urca două, trei locuri. Ce folos dacă vom rata calificarea. Şi ceea ce am anticipat se va întîmpla, naţionala Olandei nu va forţa în ultimele două partide, avînd calificarea asigurată.

În clasamentul FIFA conduce Spania cu 1514 puncte, urmată de Argnetina 1263 puncte, Germania 1261 puncte, Italia 1199 puncte, Columbia 1180 puncte, Belgia 1159 puncte, Uruguay 1126 puncte, Brazilia 1067 puncte, Olanda 1058 puncte şi pe locul 10, Croaţia cu 1051 puncte.

Pe locul 30 este Ungaria cu 744 puncte, apoi România (locul 31) cu 739 puncte, Turcia 613, Estonia 405 şi pe locul 200, Andorra cu 16 puncte.

România la concurenţă cu Turcia şi Ungaria şi pentru Euro 2020 !!!

Se ştie, Campionatul European de fotbal 2020 va fi organizat de mai multe ţări. Printre candidaturile despuse figurează România cu Arena Naţională, Turcia cu tadionul ‘Sukru Saeacoglu’ şi Ungaria cu stadionul ‘Puskas Ferenc’, în acest din urmă caz Ungaria avînd şi un plan de rezervă, ridicarea unei noi arene de fotbal !!!
13 oraşe vor găzdui Euro 2020. Care vor fi acelea vom şti în septembrie 2014.

România, Turcia sau Ungaria pentru locul 2 !

Clasament grupa D – 8

Olanda 8 7 1 0 24- 4 24

Ungaria 8 4 2 2 18-12 14

Turcia 8 4 1 3 14- 7 13

România 8 4 1 3 13-12 13

Estonia 8 2 1 5 6-16 7

Andorra 8 0 0 8 0-24 0

Etapa a 9 – a, 11 octombrie :

Andorra – România

Estonia – Turcia

Olanda -Ungaria

Etapa a 10 – a, 15 octombrie :

Ungaria – Andorra

România – Estonia

Turcia – Olanda

Am ajuns din nou la mîna cuiva. De data aceasta am ajuns la mîna Olandei, echipă ce ne poate şi încurca şi ajuta. Ne poate fid e mare ajutor în cazul unor comportări în spiritul fair – play – ului în ultimele două partide, jocuri corecteîn faţa Ungariei şi Turciei. Dar numai în cazul în care România va reuşi cele 6 puncte puse în joc, obiectiv realizabil. Şi încă unul care să îmbunătăţească golaverajul Naţionalei noastre, jenant deocamdată.

În altă ordine de idei, Turcia are un program mai lejer, chiar dacă ultima partidă e pe teren propriu şi adversară e Olanda.

Părerea mea este că locul 2 de baraj pentru Mondialul 2014 din Brazilia este o luptă România – Turcia. Ungaria poate intra în această luptă doar în cazul unei victorii surprinzătoare pe terenul Olandei ! Greu de crezut… Nu şi imposibil atîta timp cît olandezii nu se mai întrebuinţează mai deloc în partide, avînd calificarea asigurată. Nu este exclus ca Olanda să se prezinte la aceste ultime două partide cu un lot uşor schimbat, din dorinţa de a testa cît mai mulţi jucători.

România în pericol din nou ! Riscul de a juca fără spectatori în ultimul meci… !

FIFA a nunţat că va demara o anchetă legată de incidentele meciului România – Ungaria (10 septembrie, 2013). Şi asta deoarece abservatorul partidei, Mike Foster, a scris în raportul de joc înaintat forului mondial că “fanii români au făcut scandări xenofobe”, dar şi că au existat incidente în tribune, între suporterii româno-

În fucnţie de rezultatul anchetei FIFA, sînt şanse ca naţionala României să joace ultima partidă pe teren propriu, România – Estonia, fără … spectatori !

Un necaz nu vine singur niciodată…

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare