Folk: Adrian Ivaniţchi – 70

• vineri, 15 septembrie, 20. 30 * Karolina Pub & Terrace •

Iată o reîntâlnire care nu trebuie ratată. Este întâlnirea cu una din vocile de referinţă ale folk – ului anilor 70, prezenţe scenice agreabile, plăcute, care nu se uită deloc.

Adrian Ivaniţchi (n. 15 septembrie 1947, Sighişoara) a absolvit Facultatea de filologie a UBB – ului clujean, secţia română – italiană. A fost membru fondator al formaţiei Coral, dar şi membru al formaţiilor Sideral (1964, Bucureşti), Sfinx (1962 – 1994) şi nu în ultimul rând, membru al cenaclului Flacăra.

Amintirile legate de Cluj sunt multe şi însemnate, citez “Primele spectacole de folk şi primele înregistrări le-am făcut la Cluj. În 1973, revista studenţească Napoca Universitară a iniţiat prima gală de folk, desfăşurată la Casa de Cultură a Studenţilor. Au fost invitaţi atunci Mircea Florian şi Ceata melopoică, Doru Stănculescu, Mircea Vintilă, Dorin Liviu Zaharia, Adriana Ausch, Marcela Saftiuc, care era chiar la Cluj în perioada aceea, Traian Cosma. Mi-aduc aminte că singura chestie care a creat un pic de suspans a fost cine încheie spectacolul: Mircea Florian, cu Podul de piatră, sau Doru Stănculescu, cu Ai, hai. Până la urmă a încheiat Doru Stănculescu, fiindcă Mircea Florian a cedat drepturile de preamărire. Apoi, împreună cu Radio Cluj am făcut o mulţime de spectacole şi de înregistrări. Era ceva deosebit pe atunci să te auzi înregistrat pe bandă”.

O prietenie deosebită l-a legat de poeţii clujeni Horia Bădescu şi Adrian Popescu, alte momente de neuitat în… “Crâşma lu’ Mongolu”.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie