FMI – sceptic privind măsurile economice ale guvernului Grindeanu

În concluziile misiunii periodice de evaluare realizată în România de Fondul Monetar Internaţional (FMI) se recomandă autorităților române să protejeze anvelopa veniturilor, să majoreze într-un ritm moderat salariile și pensiile și, pe termen mediu, să aibă ca obiectiv un deficit de 1,5% din PIB pentru a reconstrui rezerva financiară.

Aceste obiective pot fi îndeplinite prin reducerea deficitului la aproximativ 2,3% din PIB în 2017 și la 2% din PIB în 2018, se arată într-un comunicat al FMI, citat de Agerpres. Consolidarea pe termen mediu ar trebui să fie sprijinită de reforme care să îmbunătățească eficacitatea sectorului public.

Obținerea unei creșteri sustenabile ridicate va fi dificilă fără eforturi solide de majorare a eficienței investițiilor și de reformare a întreprinderilor de stat. Calitatea infrastructurii din România este printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană, apreciază FMI. Există o necesitate vitală pentru întărirea instituțiilor care fac investiții publice, pentru a utiliza complet fondurile europene și pentru a îmbunătăți calitatea investițiile finanțate din surse interne.

De asemenea, îmbunătățirea performanței întreprinderilor de stat este esențială pentru sporirea eficienței economiei. Autoritățile ar trebui să revigoreze programul de privatizare blocat și să restructureze companiile de stat, pentru a ajuta la îmbunătățirea generală a performanțelor lor financiare și la reducerea arieratelor. Câteva privatizări de succes și oferte publice inițiale – cum ar fi Hidroelectrica, societate care așteaptă numirea Consiliului de Supervizare – vor ajuta la îmbunătățirea profilului internațional al României ca destinație de investiții.

În plus, numirea unor profesioniști la conducere și în consiliile de administrație ar trebui să continue, în concordanță cu principiile Legii guvernanței corporatiste. Băncile nu ar trebui să intre sub incidența acestei legi, deoarece fac deja obiectul unei legi specializate.

Reducerile de taxe şi impozite restrâng creșterea economiei românești

Reducerile succesive de impozite și taxe, majorările salariale ce depășesc creșterile de productivitate și investițiile publice de calitate redusă încep să amenințe realizările din ultimii ani și restrâng creșterea potențială a economiei românești, a declarat Reza Baqir, șeful misiunii FMI pentru România. „Dacă ne uităm pe perioada ultimilor 7 ani de evoluții economice, principalul mesaj pe care vrem să îl transmitem este acela că România și-a consolidat economia în mod semnificativ după criza financiară globală, iar indicatorii macroeconomici se compară cu cei ai altor țări. Cu toate acestea, reducerile succesive de impozite și taxe, majorările salariale, ce depășesc creșterile de productivitate și investițiile publice de calitate de volum redus încep să amenințe aceste realizări și restrâng creșterea potențială”, a spus Baqir.

El a mai afirmat că structura bugetului este rigidă. „Vreau să spun că reducerile succesive de impozite și taxe și măsurile succesive de majorare a pensiilor și salariilor pe seama investițiilor publice au condus la un buget ce are o structură mai puțin flexibilă care poate face față mai puțin șocurilor și vulnerabilităților ce pot apărea. Este comparativ mai ușor să reduci impozite și taxe dar este mult mai greu să le majorezi. La fel, este mai ușor să crești salariile în sectorul public dar mult mai greu să le reduci”, a spus Baqir.

Potrivit acestuia, se impune reorientarea politicilor dinspre stimularea consumului către sprijinirea investițiilor. „Asta pentru a avea o creștere sustenabilă care să permită includerea unui număr tot mai mare de români în clasa de mijloc într-o manieră sustenabilă”, a arătat oficialul FMI.

Deficitul bugetar va ajunge la 3,7%

„Pentru anul acesta, estimăm că, dacă nu se iau alte măsuri în afară de cele incluse deja în buget, deficitul proiectat va fi de 3,7% din PIB. În timp ce deficitul este proiectat la 3,7% într-un scenariu în care politicile nu se modifică, vedem unele probleme care se configurează anul viitor. După estimările noastre, noi proiectăm că deficitul anului viitor va ajunge la 3,9% din PIB. Aș vrea să precizez că estimările noastre pentru anul viitor se vor modifica odată ce se vor purta discuțiile pe bugetul 2018. Informațiile noastre la acest moment se bazează pe ceea ce s-a inclus cu privire la anul 2018 în bugetul anului 2017 și pe efectele unor politici care sunt deja luate în considerare, cum ar fi majorarea punctului de pensie care trebuie să intre în vigoare în cursul acestui an”, a spus Baqir.

Potrivit acestuia, pe termen mediu, pentru a avea o poziție confortabilă, un deficit în jur de 1,5% din PIB este suficient pentru a păstra datoria publică pe o traiectorie descendentă. „Un deficit de 2,3% din PIB pentru anul acesta și de 2% pentru 2018 ar contribui la atingerea acestui scop. Pentru 2018, un deficit de 2,3% din PIB ar fi ceea ce economiștii numesc opoziție neutră din punct de vedere fiscal”, a arătat oficialul FMI.

Articole din aceeasi categorie