Florian Coldea, avertisment de la Cluj-Napoca

Experţi şi lectori în domeniul studiilor de intelligence şi securitate din mai multe ţări europene dar şi din Statele Unite s-au reunit joi şi vineri la Cluj-Napoca în cadrul Conferinţei internaţionale ”Guvernanţă, Inteligence şi Securitate”(GIS) 2018. Evenimentul a fost organizat de Centrul de Studii de Securitate din cadrul Departamentului de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană a UBB. Printre temele abordate s-au numărat: ”rolul guvernelor în asigurarea securităţii globale în era cyber”, ”politici etno-culturale în Ucraina-ameninţări şi securitate”, ”operaţiuni şi securitate. Studiu de caz: conflictul dintre Federaţia Rusă şi Crimeea” şi ”noile perspective în politica externă a Rusiei şi rolul războiului hibrid”.

Prezent la conferinţa GIS a UBB, fostul adjunct al șefului SRI, generalul Florian Coldea a vorbit despre ”managementul prevenirii şi combaterii terorismului-lecţia românească”. În intervenţia sa, Florian Coldea a atras atenţia că una dintre problemele pe care România trebuie să le reglementeze este cea a vânzării cartelelor telefonice preplătite”. „Vorbind despre legi, este o problemă în România faptul că Parlamentul nu a adoptat legile securităţii naţionale, ceea ce crează o mare vulnerabilitate nu doar pentru țara noastră, ci și pentru aliații săi din NATO. Mă refer aici la faptul că nu a fost reglementată problema cartelelor telefonice preplătite, în condițiile în care s-au găsit astfel de cartele româneşti la unele persoane aparţinând unor organizaţii teroriste, ceea ce a creat probleme. Au fost purtate discuţii pe această temă”, a spus Coldea.

Fostul prim adjunct al SRI a participat la Conferinţa ”Guvernanţă, Inteligence şi Securitate” în calitate de profesor asociat al UBB.

C.P.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *