Finanțări nerambursabile câștigate de Muzeul Etnografic

Muzeul Etnografic al Transilvaniei a câștigat recent două noi proiecte cu finanțare nerambursabilă din Granturile SEE 2014-2021: Biserica lui Horea – un patrimoniu pentru viitor. Valorificarea unui monument de arhitectură din secolul al XVIII-lea prin intermediul realității virtuale” și „Tehnici inovative în valorificarea patrimoniului cultural. Icoanele de pe Valea Sebeșului din colecția Muzeului Etnografic al Transilvaniei”.

Valoarea proiectelor, peste o jumătate de milion de euro

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj precizează că proiectele, în valoare de aproximativ 260.000 de euro, vizează susținerea expozițiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate. Cele două proiecte au fost depuse de Muzeul Etnografic al Transilvaniei în parteneriat cu Universitatea Tehnică Cluj-Napoca și NUDA AS din Bergen, Norvegia.

Totodată, în cursul lunii septembrie a.c., Muzeul Etnografic a obținut o finanțare de 246.457 de euro pentru proiectul de parteneriat strategic cu beneficiari multipli „Towards a Multisensory and Inclusive Museum for Individuals with Sensory Disabilities” („Către un muzeu multisenzorial și incluziv pentru persoanele cu dizabilități senzoriale”), în cadrul programului Erasmus+Valoarea însumată a celor trei proiecte este de 506.456,15 euro.

Ce presupun proiectele

Proiectul „Biserica lui Horea – un patrimoniu pentru viitor. Valorificarea unui monument de arhitectură din secolul al XVIII-lea prin intermediul realității virtuale” își propune să utilizeze tehnicile inovative din domeniul realității virtuale pentru explorarea completă a picturii, structurii și tehnicilor de construcție, precum și pentru organizarea unei expoziții inovative în care va fi relevat inventarul original al monumentului. De asemenea, acesta vizează și restaurarea și conservarea, în vederea expunerii, a 54 de bunuri culturale mobile legate de istoria obiectivului. “Proiectul are caracter inovator și valoare de model prin promovarea unui obiectiv definitoriu pentru patrimoniul cultural al României, modelele 3D realizate în cadrul proiectului având un grad ridicat de detaliere pentru a oferi o experiență completă vizitatorului în mediu virtual”, spun reprezentanţii CJ Cluj.

În ceea ce privește proiectul, „Tehnici inovative în valorificarea patrimoniului cultural. Icoanele de pe Valea Sebeșului din colecția Muzeului Etnografic al Transilvaniei”, aceasta urmărește punerea în valoare a icoanelor pe sticlă din Valea Sebeșului prin utilizarea tehnicilor inovative din domeniul realității virtuale, pentru explorarea completă a picturii și realizarea unor expoziții virtuale, prin restaurare virtuală. “Caracterul inovator al proiectului este dat de folosirea tehnologiei digitale în documentarea icoanelor tradiționale, elemente de referință pentru patrimoniul cultural al României. Imaginile realizate prin intermediul acestuia vor avea un înalt grad de detaliere, corespunzătoare exigențelor tot mai mari ale publicului vizitator de expoziții virtuale și vor asigura, în același timp, prin aplicațiile și tehnologiile achiziționate, un înalt grad de interactivitate”, mai spun reprezentanţii forului administrativ judeţean.

A.M.C.

Articole din aceeasi categorie