Finanțare de 1 milion de euro pentru ONG-uri

Kaufland România și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile au lansat programul de finanțare ce va oferiONG-urilor din România granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro, pe parcursul anului 2018. Denumit #ÎNSTAREDEBINE, programul va oferi sprijin organizațiilor din toată țara să deruleze proiecte care răspândesc în comunitate „starea de bine”. Programul se adresează asociațiilor, fundațiilor și federațiilor care dezvoltă proiecte în domeniile cultură, sport și viață sănătoasă, valoarea maximă a finanțării acordate pentru un proiect fiind de 235.000 lei (aproximativ 50.000 euro).

O atenție specială în finanțare va fi acordată proiectelor pentru zonele rurale, 25% din totalul proiectelor sprijinite urmând să se adreseze comunităților din mediul rural. Aplicațiile se depun on-line, în cadrul a trei sesiuni de depunere, ce vor avea loc în lunile aprilie, iunie și august. Primul apel de proiecte se va deschide pe data de 23 aprilie 2018. Detalii suplimentare despre program, modalitatea de aplicare, etapele de selecție sunt disponibile pe site-ul www.instaredebine.ro.

Articole din aceeasi categorie