Filosoful Mihai Şora, „fără vârstă”, şi la Festivalul Internaţional de Carte Transilvania

Invitat de onoare al Festivalului Internaţional de Carte Transilvania (FICT), filosoful Mihai Şora, în etate de 102 ani, membru de onoare al Academiei Române, a rememorat, sâmbătă seara, într-o întâlnire cu publicul clujean, momentele cu totul plăcute ale întâlnirilor sale cu celebrul sculptor Constantin Brâncuşi, care l-a primit cu “mare cordialitate” în atelierul său de la Paris.

„Atelierul era foarte îngust … Orice fel de obiect care trebuia să fie văzut, era foarte greu să te învârţi în jurul lui, ca să îl vezi din toate părţile, aşa că el avea un fel de roată care se învârtea pe baza unui mecanism electric care era comandat de la distanţa potrivită şi sculptura pe care trebuia să o vezi o punea acolo ca să fie văzută din toate părţile. În timp ce ea se învârtea, el stătea şi îţi spunea la ureche tot ce trebuia să ştii ca să înţelegi, din punct de vedere profesional chiar, sculptura pe care o vedeai”, a relatat Mihai Şora.

Şora a trăit, ca şi Brâncuşi, fascinaţia infinitului. Într-un film realizat în urmă cu patru ani, la împlinirea vârstei de 99 de ani, Şora povestea că, june fiind, şi-a petrecut o după-amiază întreagă, singur, în câmp, la sfârşit de vară, în satul Izvin, aproape de Lugoj şi Timişoara, unde tatăl său era preot, într-o întâlnire cu universul.

„Era o linişte ca din altă lume. M-am culcat, aşa, pe spate, în iarbă, cu faţa spre cer. Aveam impresia că sunt singur pe lume, doar eu şi imensitatea aceea albastră de deasupra mea. Am avut atunci un sentiment unic de comuniune perfectă între mine şi univers. E un lucru care m-a marcat. Cred că a fost primul meu contact răvăşitor cu taina fără de sfârşit a universului”, mărturisea filosoful.

Cu un talent evident de desenator, Şora a regretat mult timp că nu a urmat Facultatea de Arhitectură şi a optat, în cele din urmă, pentru Drept (un an), apoi pentru Filosofie, la Universitatea din Bucureşti. A ajuns la Paris în ianuarie 1939, pentru a scrie teza „Noţiunea de har în opera lui Blaise Pascal”, sub conducerea lui Jean Laporte.

În capitala Franţei, tânărul Şora a legat prietenii nu doar cu Brâncuşi, dar şi cu Eugen Ionescu, Emil Cioran, Constantin Noica şi Mircea Eliade, faţă de care a avut, însă, un complex de vârstă şi unul generat de afirmarea lor la Bucureşti, cu scrieri bine primite de public. Faţă de Cioran, Şora nu a nutrit o admiraţie aparte, iar volumul „Schimbarea la faţă a României” nu l-a impresionat câtuşi de puţin. „Am avut o reacţie totală de refuz faţă de cartea asta”, spunea Şora. În schimb, l-a preţuit pe Noica, pe care l-a considerat „ultimul mare filosof român”.

La întâlnirea de la Cluj-Napoca cu iubitorii de carte, Mihai Şora a spus că provine dintr-o familie de longevivi şi aşa se explică, posibil, şi vârsta cu care se poate mândri, azi. Cât despre sentimente, cea mai de preţ pentru filosof este iubirea.

“ Iubirea îmbrăţişează din capul locului întreaga lume… (…) Iubirea, în formele ei cele mai diverse, este un lucru care trebuie să ne acompanieze viaţa de la început până la sfârşitul ei. Există în fiecare viaţă atâta lumină câtă capacitate dai iubirii”, consideră Mihai Şora.

Publicul a putut viziona, în cadrul întâlnirii, filmul documentar “Mihai Şora în rolul lui Mihai Şora”, realizat şi prezentat de Luiza Şora, soţia sa. Renumitului filosof i-a fost decernat, sâmbătă, la Festivalul Internaţional de Carte Transilvania, „Premiul pentru întreaga carieră”.

Mihai Şora a obţinut Premiul Uniunii Scriitorilor pentru „Sarea pământului” (1978) şi pentru „Firul ierbii” (1998). După evenimentele din decembrie 1989, a fost Ministru al Învăţământului în primul guvern democratic provizoriu, condus de Petre Roman, şi singurul ministru care şi-a dat demisia din guvern, ca protest în urma mineriadelor din 13-15 iunie 1990, refuzând, ulterior, să mai ocupe vreo funcţie în aparatul de Stat. În 2016 i s-a conferit Ordinul naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.

Carmen FĂRCAȘIU

Articole din aceeasi categorie