Film premiat în cadrul concursului Euroscola, proiectat la Cinema Victoria

La Cinema Victoria din Cluj-Napoca va fi proiectat vineri, 19 mai, la ora (aproximativă!) 14:00, filmul de scurt-metraj ,,Umanitate şi prejudecată”, care va rula în cadrul proiectului pentru elevii de liceu din județ – ,,La cinema ajungi cineva”, iniţiat de IȘJ Cluj, CJRAE și Asociația Culturală Art-Cord. Filmul, o producţie artistică a elevilor din clasele a IX-a şi a X-a de la Colegiul Naţional ,,George Coşbuc”, membri ai trupei de teatru ,,Faţă-n Faţă”, coordonaţi de prof. Germina Breaz şi prof. Laura Zaharie, a obţinut locul I pe ţară în cadrul Concursului național şi european ,,Euroscola”, ediţia a IX-a, din anul școlar 2016-2017, organizat de Parlamentul European din Strasbourg, în parteneriat cu ministerele Educaţiei din fiecare ţară UE.

„În acest proiect, care a avut ca temă «Criza emigraţiei într-o Europă a valorilor» elevii au creat un scenariu original şi au realizat un film de scurt-metraj cu titlul «Umanitate şi prejudecată», în care au prezentat situaţia ingrată a unui adolescent sirian, obligat de împrejurări să se integreze într-o clasă de liceu din România. El este supus iniţial atitudinii intolerante din partea noilor colegi care se tem de un eventual atac terorist, dar demonstrează în scurt timp calităţi umane surprinzătoare şi reuşeşte să câştige respectul şi încrederea «adversarilor» săi” – se precizează într-un comunicat al IŞJ Cluj, remis, joi, presei.

Ca urmare a acestei performanţe, echipajul Colegiului Naţional „George Coşbuc” Cluj-Napoca, însoţit de prof. Germina Breaz şi prof. Valentin Maxim Oros, au participat joi, 11 mai, la activităţile comune în plenul Parlamentului European din Strasbourg, alături de colegii lor europeni, într-un cadru multilingvistic şi într-o atmosferă dinamică, prin care li s-a oferit prilejul de a vedea în mod direct procesul decizional al Uniunii Europene. „Pentru o zi, elevii clujeni au avut ocazia să ocupe fotoliile de deputaţi în hemiciclul Parlamentului European. În deschiderea lucrărilor, elevii Tudor Drăgan şi Vlad Mureşan, din clasa a IX-a G1, au ţinut fiecare câte un discurs (în limbile germană şi engleză) de prezentare  a colegiului şi a oraşului nostru. Elevii clujeni au intrat în dialog cu vicepreşedintele Parlamentului European, doamna Ulrike Lunacek, au dezbătut, au negociat, au votat pentru găsirea unor soluţii şi au adoptat unele rezoluţii privind problemele reale la nivel European, precum mediul şi energia din surse regenerabile, securitatea şi drepturile omului, asistenţa pentru dezvoltare, viitorul Europei, migraţia şi integrarea, locurile de muncă pentru tineri. La dezbaterile finale, echipajul românesc reprezentat de elevii de la Colegiul Naţional „George Coşbuc” s-a remarcat prin trei intervenţii directe ale elevilor Rareş Chiorean şi Valentina Tincu, clasa a X-a G2, iar Ştefan Negoescu, clasa  a IX-a G2, a fost votat în grupul de dezbatere pentru a răspunde întrebărilor din plen în problema rezoluţiei privind mediul şi energia din surse regenerabile” – se precizează în comunicat.

Conform aceluiaşi document, lansarea şi dezvoltarea proiectului educativ «Euroscola» a fost determinată de „dorinţa de a-i provoca pe tineri la o experienţă unică, prin care să înţeleagă ce reprezintă exerciţiul democratic şi să cunoască nemijlocit mecanismele de funcţionare a înaltului for decizional european”. „Nu în ultimul rând, am urmărit să le trezim elevilor conştiinţa apartenenţei noastre, ca naţiune, la marea familie a comunităţii europene, în cadrul căreia se pot manifesta pe deplin, îşi pot extinde cunoştinţele şi, mai ales, pot să stabilească legături cu tineri de pretutindeni, trecând fontierele lingvistice şi culturale. Suntem onoraţi că în acest an vocile tinerilor noştri elevi clujeni s-au făcut auzite în cel mai înalt for democratic european şi aşteptăm un public cât mai numeros la proiecţia care va avea loc vineri, 19 mai, la Cinema Victoria” – se mai precizează în comunicatul IŞJ Cluj.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *