Expoziţie de fotografie

Chiar dacă este vară şi căldură mare, în judeţul Cluj mai sunt unităţi de învăţământ unde se acordă atenţia cuvenită şi activităţilor cultural-artistice. Un exemplu grăitor în acest sens se află în municipiul Gherla, unde în plin centru, în Piaţa Libertăţii, în vitrina Liceului Tehnologic (fosta Şcoală de Arte şi Meserii) poate fi admirată o inedită expoziţie de fotografie. Este vorba despre expoziţia „În gospodăria bunicii”, o iniţiativă a conducerii şcolii (director Doina Mureşan) de a promova valorile artei populare şi a tradiţiilor ţărăneşti din zona noastră. Sunt fotografii cu diferite obiecte casnice, artizanat şi lucrări de artă meşteşugărească, adică tot ceea ce aparţine unei gospodării din mediul rural. O adevărată istorie surprinsă prin intermediul aparatului de fotografiat. Cine trece pe trotuarul din faţa vitrinei, normal că se opreşte în faţa acestei originale prezentări a valorilor artei populare. În cadrul Liceului Tehnologic Gherla se organizează, periodic, expoziţii cu obiecte de artizanat, dar şi de artă culinară, având în vedere profilul şcolii. Recent, acolo a avut loc şi o reuşită paradă a modei, toate costumele fiind realizate din … materiale refolosibile.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie