Expiră termenul până la care se pot demola garajele construite ilegal, pe Tăşnad şi Brateş

• Pentru cine nu se conformează, demolarea va fi făcută de primărie, costurile fiind imputate proprietarilor •

La sfârşitul acestei luni expiră termenul până la care proprietarii garajelor construite ilegal trebuie să le ridice de pe domeniul public. În luna martie, administraţia locală a trimis notificări către 27 de proprietari, ale căror garaje, aflate pe străzile Tăşnad şi Brateş, fuseseră ridicate fără autorizaţie de construire, somându-i să le ridice de pe domeniul public, termenul limită fiind de 31 iulie. În caz contrar, demolarea va fi făcută de primărie, costurile fiind imputate proprietarilor.

De asemenea, administraţia locală intenţionează să demoleze şi alte garaje construite ilegal, în aceeaşi zonă, respectiv cele de pe strada Arinilor.

Totodată, municipalitatea clujeană analizează peste 50 de locaţii cu garaje, care urmează să fie demolate. Potrivit viceprimarului Dan Tarcea, în locul garajelor, administraţia locală va construi parcări. „Avem peste 50 de locaţii unde suntem în studiu, pentru că nu putem demola garajul fără să punem nimic în schimb, iar dacă terenul este revendicat, nu se poate construi nimic în schimb”, a spus oficialul, la un post local de televiziune. „Până la urmă, şi oamenii vor aprecia, pentru că în locul garajelor a 20 de maşini, spre exemplu, vom putea face 25 de locuri de parcare. Cinci oameni vor fi fericiţi, dar vor fi fericiţi şi cei cu garaje pentru că maşinile care stau astăzi pe trotuar şi îi încurcă şi pe ei, nu vor mai exista acolo”, a explicat viceprimarul. „Categoric că, în final, când vom amenaja şi vom reuşi să punem şi spaţii verzi acolo, va fi mult mai frumos decât imaginea dezolantă a unei platforme cu 30-50 de garaje, dintre care multe nu sunt folosite ca garaj”, a precizat Tarcea.
Potrivit acestuia, municipalitatea va începe, în a doua jumătate a anului, demolarea garajelor de pe strada Arinilor din cartierul Mănăştur, construite ilegal. „Anul acesta vom avea primele garaje demolate. Este vorba de o zonă de pe strada Arinilor, unde sunt garaje construite ilegal, plus încă o platformă de garaje care este deja verificată. Este în dezbatere publică atât regulamentul, cât şi preţurile pentru Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP), pentru că ei se vor ocupa de partea de demolare, şi estimez că undeva spre sfârşitul anului vom avea primele garaje demolate”, a subliniat Tarcea.
Amintim că în luna martie, administraţia locală a trimis notificări către 27 de proprietari, ale căror garaje, aflate pe străzile Tăşnad şi Brateş, fuseseră ridicate fără autorizaţie de construire, somându-i să le ridice de pe domeniul public. „În această săptămână am transmis notificări proprietarilor, somându-i să le ridice de pe domeniul public. Termenul limită este de 31 iulie, în caz contrar această acţiune va fi făcută de primărie, costurile fiind suportate de proprietari”, spunea viceprimarul Tarcea, la jumătatea lunii martie, precizând că aceasta este o primă etapă, în calendarul privind demolarea garajelor.
Tarcea a precizat, la acea dată, că municipalitatea a demarat procedura de identificare şi a altor garaje, în toate cartierele municipiului, construite fără autorizaţie, aceste urmând să fie demolate. „Verificăm situaţia terenului de sub garaje şi, în cazul în care e vorba despre construcţii aflate pe domeniul public, le putem demola”, sublinia Tarcea, arătând că peste 70 de astfel de locaţii se află în analiza primăriei.
Potrivit oficialului, următoarea etapă vizează demolarea garajelor construite cu autorizaţie, dar unde spaţiul nu permite ridicara unui parking. „Este vorba de identificarea platformelor de garaje de 20-50 de garaje, chiar până la 100, unde nu putem construi parking. Acestea urmează să fie demolate, iar în locul lor, să amenajăm parcări la sol. Potrivit studiilor făcute, pe locul a trei garaje, putem amenaja patru parcări”, explica Tarcea, în primăvară. Totodată, acesta sublinia că aceste parcări vor fi închiriate, cu prioritate, acelora care au deţinut garaje, urmând ca locurile de parcare create suplimentar să fie închiriate pe baza cererii, în funcţie de vechimea solicitării.
O a treia etapă constituie realizarea de parkinguri în toate cartierele oraşului, mai preciza Tarcea, arătând că municipalitatea a realizat deja PUZ-uri de regenerare urbană şi studiile necesare în mai multe locaţii.

Adriana STUPAR

Articole din aceeasi categorie