Încrederea într-un Guvern

De multe ori, tindem să ne concentrăm foarte mult pe prezent, pe planul imediat, pe tactic, şi mai puţin pe context, pe strategic, cu un ochi pe trecut şi unul pe viitor. Dacă pentru un moment lăsăm agitaţia zilnică în spate şi luăm o pauză să ne uităm la lumea în care navigăm, vom vedea că trăim o epocă cu mari pericole, dar şi cu mari oportunităţi. Suntem într-un moment global de restartare, de căutare a unui nou sistem, aşa cum a fost cazul după marea criză economică din anii ‘30, după cel de-al doilea război mondial sau după finalul războiului rece, în 1989.

Ce are specific schimbarea pe care o trăim acum? Criza a dus, scimbări pe ambele paliere, cel al protecționismului național, dar și idei concrete pentru accelerarea globalizării. Suntem mult mai interesați cum gestionăm criză, noi ca români, dar ne punem întrebări existențiale despre cum rasa umană poate să își continue parcursul cooperând mai mult pe planetă. Munca noastră depinde din ce în ce mai des de pieţele externe, iar prin tehnologie suntem la secunde depărtare de celălalt capăt al lumii.

Transformări suferă, în acest context, inevitabil, şi procesul de guvernare, că vorbim de animare, prin angajarea într-o conversaţie cu cetăţenii, sau că vorbim de eficientizare şi debirocratizare, prin e-government, sau că ne referim la noua configuraţie mondială de putere.

Merită aruncată o privire, aşadar, asupra felului în care se organizează, sub presiunea globalizării, un eventual guvern global. Teoriile conspiraţiei ne-au obişnuit, timp de decenii, cu formate mai mult sau mai puţin oculte sau discrete, precum Clubul de la Roma, Trilaterala, Grupul Bilderberg, însă realitatea este că şi ele au suferit schimbări în era internetului: sunt din ce în ce mai deschise, includ liste de participanţi, încep să comunice.

Dacă elita mondială, economică şi politică, se vede periodic în asemenea formate, sau în cele mai deschise, deşi scumpe ca participare, precum Forumul de la Davos, asta nu înseamnă că, sub presiunea provocărilor mondiale, coordonarea multi-naţională nu se intensifică. În acelaşi timp, se redefinesc organizaţii internaţionale, de la cheia de boltă a sistemului postbelic, ONU, la alianţe militare precum NATO, sau structuri regionale mai mult sau mai puţin avansate, de la UE (care tinde spre autonomie pe toate palierele) la ASEAN, Mercosur, Uniunea Africană sau Liga Arabă.

Un guvern mondial însă nu va veni cu una cu două, căci deşi economiile sunt din ce în ce mai interdependente, iar multinaţionalele cu bugete ce depăşesc PIB-ul multor ţări sunt din ce în ce mai influente, orientând cancelariile din numeroase ţări, prin contribuţii la PIB-ul intern sau bani de campanie. Cert e că guvernul european e mai aproape temporal decât cel global, căci mai uşor e să guvernezi regional decât global. Este foarte probabil aşadar că generaţia aceasta de europeni să meargă în următorul deceniu spre un Guvern la Bruxelles, pe o structură federală, iar generaţia copiilor noştri să aibă misiunea democratizării unei guvernări globale.

Dimensiunea parlamentară a structurii globale se conturează clar, complementar cu actuala structură a Naţiunilor Unite. În termeni europeni, actuala Adunare Generală ONU este echivalentă Consiliului UE, iar un Parlament Global se poate inspira din construcţia treptată a Parlamentului European, forumul care reprezintă interesele cetăţenilor. În această ordine de idei, cum putem forma Guvernul Mondial?

Dan Luca