Exercițiu internațional de salvare din peșteră, cu participarea salvamontiștilor clujeni

Cincizeci de salvamontiști și voluntari proveniți din județele Arad, Hunedoara, Cluj și Bihor, dar și din Slovacia, Serbia, Ungaria și Polonia au participat, în perioada 13-16 septembrie, la un amplu exercițiu internațional de salvare din peșteră, organizat de Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și serviciul omolog din județul Bihor.

În cadrul exercițiului a fost simulată producerea unui accident în zona Ponorul Mare din Platoul Vărășoaia, Munții Bihor-Vlădeasa, fiind necesară evacuarea unei persoane accidentate din Avenul V5, din fața Muncelului, cel mai adânc din România.

„Cu acest prilej au fost lărgite strâmtorile și au fost echipate puțurile și săritorile, reușindu-se astfel ca victima să fie salvată și evacuată în condiții de deplină siguranță, de la cota -130. Mai mult decât atât, dincolo de atingerea acestui obiectiv principal, al salvării vieții persoanei accidentate, în urma exercițiului și a activităților pe care acesta le-a presupus s-a reușit reducerea cu cca. 3 zile a timpului de intervenție în eventualitatea producerii unui accident în această peșteră, în viitor” – informează Consiliul Județean Cluj, sub a cărui autoritate funcționează Serviciul Salvamont-Salvaspeo Cluj.

Exercițiul a fost realizat în colaborare cu Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul  Ministerului de Interne, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” – SMURD Cluj și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” – SMURD Bihor.

„Dificultatea exercițiului a derivat din faptul că, în prezent, Avenul V5 este cel mai promițător sistem carstic din punct de vedere al potențialului explorativ, fiind un sistem cu două intrări foarte dificile din cauza numeroaselor strâmtori, unele extrem de restrictive. Descoperit în anul 1986 de către Paul Damm, avenul are cea mai mare denivelare din România, de 653 de metri, o dezvoltare ce depășește 20 de km, două râuri subterane, dintre care pe unul dintre ele s-a format o cascadă de 70 de metri și un fosil format din săli de foarte mari dimensiuni, astfel că riscul de accidentare în subteran este ridicat” – precizează CJ Cluj, într-un comunicat remis, marți, presei.

M. T.

Articole din aceeasi categorie