Edilii gherleni doresc modernizarea Târgului de animale

La început de an Primăriile întocmesc lista priorităţilor. Peste tot se pun în aplicare proiectele perioadei următoare. Nu este altfel nici în municipiul Gherla, unde, printre obiectivele planificate să fie modernizate şi extinse se află Târgul de animale (Oborul) de pe strada Liviu Rebreanu, la ieşirea din oraş spre Fizeşu Gherlii.

Chiar dacă crescătorii din împrejurimile oraşului au tot mai puține animale, iar la  tradiţionalul Târg de Paște nu mai este animaţia de altădată, Primăria Municipiului Gherla și-a propus să investească aproape 35 de miliarde de lei vechi în modernizarea târgului de animale de la marginea urbei. Potrivit planurilor Primăriei, investiţia ar urma să fie realizată într-un an de zile, pe o suprafață de 370 mp, care va cuprinde o clădire și 11 locuri de parcare. Totul este estimat să coste orașul 3,41 milioane de lei, adică aproape 35 de miliarde de lei vechi. Târgul ar urma să fie destinat comerțului cu animale vii și tăierii sezoniere de oi și capre. Deci, condiţii bune pentru vânzătorii şi cumpărătorii de animale, dar şi pentru sacrificarea mielului cu ocazia sărbătorilor de Paşte.

Centrul de tăiere, sezonier, în suprafață construită de 200 mp, va cuprinde mai multe încăperi, 19 cu denumirea următoare: zonă de așteptare, 3 holuri, duș, 2 grupuri sanitare, 2 spații de depozitare, zonă de acces, zonă de depozitare material destinat incinerării, zonă de asanare și sângerare, zonă de jupuire, zonă de tranșare, zonă de ambalare, inspecția veterinară, zonă de depozitare conținut tract digestiv, zonă de desfacere și livrare.

Cabinetul medical, în suprafață construită de 76,46 mp, va fi compus din cabinet medicină veterinară, 2 spații de depozitare, grup sanitar (personal), grup sanitar femei și grup sanitar bărbați. La intrare va fi amplasat biroul administrativ, compus din oficiu de înregistrare, arhivă și grup sanitar. De asemenea, în interiorul târgului vor fi executate și rampe descărcare/încărcare ovine și caprine, bovine și cabaline.

Problema modernizării Târgului de animale a fost dezbătută în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local Gherla, unde a fost aprobat studiul de fezabilitate.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *