Edilii comunei Iclod s-au apucat de lucru

Chiar dacă de câteva zile temperaturile au mai scăzut, majoritatea primarilor din zona municipiului Gherla au trecut la muncă.

La Iclod, de exemplu, pe primarul Emi Pârţoc şi pe viceprimarul Gheorhe Moţ i-am găsit pe teren, în apropierea Gării CFR, unde analizau la faţa locului viitoarele investiţii privind amenajarea de rigole şi podeţe pe drumurile de pe raza comunei. Deocamdată se urmăreşte situaţia în centrul de comună, dar în curând vor demara lucrările şi în satele Fundătura şi Livada. În prima localitate se munceşte şi la introducerea canalizării, investiţie importantă ce s-a ralizat deja la Iclod şi Livada. Momentan, urgentă este amenajarea de trotuare la Iclod şi construirea de noi podeţe. De asemenea, în cursul acestei primăveri se va continua curăţirea Văii Alunişului şi montarea de dale pe marginea pârâului, lucrare demarată toamna trecută. Prin aceste măsuri gospodăreşti, în viitor se vor evita inundaţiile ce au dat multe bătăi de cap locuitorilor de pe această vale. Astfel, sunt protejate şi terenurile agricole de pe marginea drumului Iclod-Aluniş.

Crescătorii de animale din cele 5 sate componente ale comunei Iclod au ieşit pe păşunile naturale. Zilele trecute s-au adunat resturile vegetale rămase încă de toamna trecută pe aceste suprafeţe, pe ici-colo se mai transporta şi gunoi de grajd. La fertilizarea păşunilor, cei mai harnici s-u dovedit crescătorii de bovine şi ovine din satul Orman, unde există cele mai mari efective de animale din comună. Am trecut de jumătatea lunii martie, când aceste acţiuni trebuiau deja finalizate, dar şi în aceste condiţii zootehniştii din Orman stau mult mai bine decât gospodarii celorlalte sate de pe Valea Someşului Mic.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *