Două avioane NATO s-au ciocnit în zbor în Lituania

Două avioane NATO, unul lituanian şi unul francez, s-au ciocnit în zbor marţi în Lituania, fără a provoca victime, a anunţat o responsabilă militară pentru AFP.

„Un avion militar lituanian L-39 s-a ciocnit în zbor de un Mirage francez. Cei doi piloţi lituanieni au reuşit să se ejecteze şi au fost recuperaţi teferi şi nevătămaţi. Aparatul francez a reuşit să aterizeze”, a precizat Leva Gulbiniene, o responsabilă de la baza NATO din Siauliai (nordul Lituaniei).

Potrivit AP, care citează Ministerul lituanian al Apărării, cele două avioane s-au ciocnit în timpul unui exerciţiu de antrenament.

Articole din aceeasi categorie