Donaţii de peste 50.000 de lei pentru 100 de familii aflate în nevoie

Aproape 250 de personalităţi clujene au luat parte vineri, 9 decembrie, la Balul de Caritate „AFA în Ţara Minunilor” organizat de Asociaţia Femeilor de Afaceri Cluj. Cu această ocazie, ei au donat peste 50.000 de lei pentru 100 de familii clujene aflate în nevoie – informează AFA Cluj, printr-un comunicat remis presei.

În cadrul evenimentului, invitaţii s-au bucurat de concertele susţinute de Rebeca Maria Neacşu, fetiţa cu voce de aur de la „Românii au talent”, Aminda şi trupa Hazard, Răzvan Krivach şi Denisa Dârlea. De asemeni, cei prezenţi la bal au aplaudat la scenă deschisă mini-spectacolul de balet oferit de un grup de 20 de copii ai Liceului de Coregrafie „Octavian Stroia”, îndrumaţi de Anca Opriş Popdan, prim balerina Operei clujene. Micii balerini au impresionat invitaţii, care nu s-au sfiit să se ridice de la mese şi să valseze împreună cu aceştia.

„Am avut parte de o seară remarcabilă, alături de prieteni dragi şi de suflet, care ne-au dovedit încă odată că ne acordă încrederea lor şi ne sprijină în toate acţiunile noastre întreprinse în folosul comunităţii clujene. Le mulţumim din toată inima că au răspuns invitaţiei noastre şi că au dat dovadă de generozitate şi solidaritate. Banii strînşi se vor îndrepta spre 100 de copii şi bătrîni mai puţin norocoşi, selectaţi de doamnele din ssociaţie” – precizează Mihaela Rus, preşedinta AFA Cluj.

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare