Dohotaru: „Bugetul participativ are ritm de melc din cauza ineficienţei Primăriei”

Deputatul independent, Adrian Dohotaru, acuză municipalitatea de ineficienţă, afirmând că bugetul participativ are un ritm de melc. „ Bugetul participativ are ritm de melc din cauza ineficienţei Primăriei Din cele 15 proiecte câştigătoare, niciunul nu e finalizat, nici măcar nu e într-o fază avansată de implementare”, arată parlamentarul clujean.
Acesta solicită primăriei să organizeze dezbateri publice fizice şi să nu se limiteze la votul online . Totodată, deputatul consideră că în cadrul procesului de bugetare participativă, municipalitatea ar trebui să pună la dispoziţie mai multe fonduri, respectiv circa 10 procente din bugetul de dezvoltare. De asemenea, Dohotaru spune că, pentru ca proiectele depuse să devină eligibile, criteriile trebuie definite mult mai bine. „Cer un buget participativ pe bune! Pentru ca bugetul participativ să fie funcţional are nevoie de deliberări în spaţiul public, nu doar vot online, de un buget mai mare, adică 10% din bugetul de dezvoltare al oraşului, şi criterii mai clare pentru ca proiectele depuse să devină eligibile”, sublinază Dohotaru.
În opinia parlamentarului clujean, miza este foarte mare şi îi îndeamnă pe cetăţeni să facă presiuni asupra administraţiei în vederea realizării unui proces de bugetare participativă mai complex. Dohotaru arată că, într-un context de dezbateri publice pe buget, în care a propus prima dată Primăriei bugetul participativ, a solicitat realizarea unui parc pentru cartierul Zorilor. „La câteva luni, acest parc s-a realizat. Este un exemplu de succes, de colaborare între societatea civilă şi autorităţi. Dar pentru ca acel succes să se repete e nevoie de un design mai bun pentru procesul de bugetare participativă şi de respectarea promisiunilor de către Primărie. Acest parc e un bun exemplu de implicare în procesul de bugetare din partea cetăţenilor. Nu a fost neparat un proces de bugetare participativă, dar a fost o dezbatere la Primărie unde am propus bugetare participativă. A fost un contex bun în 2012, când a fost arestat primarul Apostu, iar primarul interimar, Radu Moisin, a zis haideţi la dezbateri – pe care le-am cerut noi, cetăţenii. Una dintre propunerile noastre a fost de avea mai multe spaţii verzi, mai multe spaţii publice şi am exemplificat cu această zonă, care nu este folosită de cetăţenii din cartierul Zorilor, care nu au nici un parc. Nu era folosită nici de Universitatea de Ştiinţe Agricole, de lângă noi. Aşa că, au deschis o parte din campus pentru cetăţenii Clujului. Este o bucurie pentru mine să ştiu că am participat la deschiderea celui mai mare parc din cartierul Zorilor. De aceea cred că este o miză, pentru noi cetăţenii, să facem presiuni pe administraţie, să avem un proces de bugetare participativă cât mai complet – să avem mai multe dezbateri, să avem sume mai mari pentru investiţii, să avem un proces care se petrece în fiecare an şi nu la câţiva ani”, conchide Dohotaru.
Adriana STUPAR

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *