Dispute între social democraţii şi liberalii clujeni pe tema împărţirii banilor de la Consiliul Judeţean Cluj

Modul de alocare a banilor proveniţi din impozitul pe venit a constituit subiect de dispută între consilierii judeţeni social democraţi şi cei liberali în cadrul şedinţei de ieri a deliberativului. Aleşii social democraţi au reclamat faptul că primăriile conduse de primari PSD au alocări mult mai mici faţă de cele conduse de liberali. Consilierii PSD Valentin Cuibus şi Vasile Sălătioan au cerut stabilirea unor criterii clare şi corecte pentru repartizarea acestor sume, astfel încât să nu mai existe astfel de discrepanţe. „Nu este normal pe de o parte ca proiectele cu alocări de fonduri, atât de importante pentru comunităţile din judeţul Cluj, să le primim cu 12 sau 16 ore înainte de a le vota. Trebuie să vă asumaţi acest lucru, să puneţi punct iar de luna viitoare proiectele să fie postate pe site cu cinci zile înainte de şedinţă, după cum spune regulamentul. Pe de altă parte, nu este normal nici modul în care s-au împărţit banii”, a spus social democratul Sălătioan. În replică, liberalul Călin Tuluc a menţionat că, anii trecuţi, când social democraţii făceau parte din majoritatea forului judeţean, disproporţia dintre primăriile conduse de cei de la putere şi cele ale opoziţiei era mult mai mare decât în prezent.

Totodată, liberalul Dorel Secară a ţinut să remarce faptul că şi primarii liberali obţin foarte greu fonduri de la Ministerul Dezvoltării pentru proiectele pe care le au, adăugând că modul în care au fost alocaţi banii de CJ Cluj echilibrează nedreptatea făcută primarilor liberali la nivel naţional.

Subiectul alocării acestor fonduri a stârnit dispută şi la nivelul organizaţiilor judeţene PSD şi PNL. Astfel, social democraţii clujeni îi acuză pe pe liberalii clujeni că împart banii de la Consiliul Judeţean Cluj pe baza carnetului de partid.

„Executivul Consiliului Judeţean Cluj, consilierii judeţeni liberali şi liderii PNL Cluj îşi bat joc de banii contribuabililor clujeni, după nominalizarea sumelor din impozitul pe venit pe unităţi administrativ-teritoriale, singurul criteriu pentru împărţirea lor fiind carnetul de partid. Este vizibil pentru orice clujean de bună credinţă, că acolo unde PSD sau alt partid din opoziţie are primari, fondurile sunt aproximativ înjumătăţite. Nu ştim unde s-au tranşat banii clujenilor, poate la sediul PNL Cluj, poate în blocul de pe strada Ploieşti, însă cu siguranţă ştim că aceste sume nu pot ascunde incapacitatea cronică a Consiliului Judeţean Cluj de a rezolva marile probleme ale Clujului, generate de incompetenţa şi corupţia din jurul liderilor PNL Cluj, din ultimii zece ani” a declarat deputatul Horia Nasra, preşedintele PSD Cluj.

Consilierii judeţeni au aprobat, ieri, alocarea către unităţile administrative din judeţul Cluj a 54.198.000 lei proveniţi din impozitul pe venit. Potrivit proiectului de hotărâre adoptat, 18 milioane sunt destinaţi achitării arieratelor, susţinerii programelor de dezvoltare locală şi a proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, iar circa 36 de milioane reprezintă sume rămase nerepartizate din cota de 17,25% după asigurarea bugetului minim de funcţionare. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj au aratat că la baza proiectului de hotărâre a stat discuţiile cu primarii şi solicitările venite din partea acestora.

La rândul lor, liberalii au transmis că dezvoltarea judeţului a fost, este şi va fi o prioritate pentru PNL Cluj. „Este uşor să vii acum să arunci cu noroi în Consiliul Judeţean şi în aleşii PNL Cluj pentru a ascunde propria incompetenţă şi neputinţă şi, mai mult, pentru a pune piedici dezvoltării judeţului. Gândire tipic PSD-istă! Din păcate, nu ne mai miră nimic la dumneavoastră şi nici la partidul din care proveniţi. În loc să veniţi cu soluţii şi să faceţi lobby constructiv pentru Cluj la nivel guvernamental, vă ascundeţi sub umbrela atacurilor mizerabile.

Din nefericire pentru dumneavoastră, inteligenţa clujenilor nu o mai puteţi păcăli de mult cum nici pe noi nu veţi putea să ne opriţi să ne ocupăm de dezvoltarea judeţului aşa cum am făcut şi până acum”, au punctat liberalii.

C.P.

Articole din aceeasi categorie