Despre Biserică și feluritele interpretări online

Papa Paul al VI-lea spunea că acela care nu iubește Biserica nu-L iubește nici pe Hristos, care Și-a dat viața pentru ea. Acest cuvânt se vrea un atidot pentru o mentalitate tot mai răspândită care desparte realitatea Bisericii de persoana lui Isus.

Azi sunt multe persoane care mărturisesc că cred în Dumnezeu, dar nu acceptă deloc instituția Bisericii și nici pe preoții sau episcopii… descriși cu o întreagă listă de adjective, care de care mai negative și înjositoare. Aici trebuie să recunoaștem că printre slujitorii din Biserică (adică din toate Bisericile creștine) sunt și dintre aceia care-și nesocotesc chemarea, încărcându-se cu multe păcate și răutăți. Dacă se privește doar spre această realitate a Bisericii, se ajunge repede la mentalitatea mai sus pomenită. Însă Biserica nu se poate reduce nici la păcatele celor care fac parte din ea și nici la realizările și meritele lor. „Biserica este adunarea celor pe care Cuvântul lui Dumnezeu îi convoacă pentru a forma Poporul lui Dumnezeu și care, hrăniți cu Trupul lui Hristos, devin ei înșiși Trupul lui Hristos”, ne învață Catehismul Bisericii Catolice (n. 777). Același Catehism (n. 780) ne oferă și această succintă definiție: „Biserica este în această lume sacramentul mântuirii, semnul și instrumentul comuniunii lui Dumnezeu cu oamenii”. Trebuie să remarcăm că în aceste definiții nu se vorbește despre vrednicii sau păcate, ci despre chemarea lui Dumnezeu adresată tuturor de a deveni poporul Său și, mai ales, despre lucrarea dumnezeiască în inimile celor care acceptă această chemare: hrănindu-se cu Trupul lui Hristos, devin ei înșiși Trupul lui Hristos, adică formează Biserica.

Dacă suntem atenți la ceea ce se întâmplă și se discută în ultima perioadă în spațiul public, putem observa că sunt multe voci, foarte vocale, care se ridică pentru a critica Biserica și neregulile din ea. Când este vorba despre fapte reprobabile, trebuie luată atitudine. Chestiunea este că, de cele mai multe ori, cei care lansează criticile cele mai acide nu cunosc în profunzime realitățile pe care le critică și nici nu-și pun problema scopului demersului lor (sau dacă au un scop, atunci este ratingul și like-urile). Continuă la nesfârșit să se lupte nu numai cu „vinovații”, ci și cu toți cei care nu sunt de acord cu punctele lor de vedere. Alimentați de comentariile celor care, cu la fel de multă răutate, dau de pământ cu Biserica și slujitorii ei, acești critici plini de „duh” devin, cu cât critică mai mult și mai tare, cel puțin în imaginarul lor, niște martiri în slujba adevărului și dreptății. Numai că adevărul și dreptatea sunt doar cele acceptate de ei.

Nu aș vrea să se deducă din aceste rânduri că sunt împotriva acestor critici și că doresc să-i combat pentru ca instituția Bisericii să rămână ca un far strălucitor, fără umbre de răutăți. Ceea ce consider, însă, că este foarte important de realizat, în primul rând pentru fiecare credincios și apoi pentru toți ceilalți, este de a-și conștientiza locul și rolul. Sunt un credincios și fac parte din Biserică sau am mari rețineri față de ea pentru că mi se pare prea prăfuită, imbătrânită, demodată, iar cei ce o slujesc nu se ridică la înălțimea așteptărilor mele? Mai pe românește: „Eu ce hram port?” Dacă mă consider un credincios integrat în Biserică după toată rânduiala, atunci încerc să-mi trăiesc credința cu toată convingerea că în Biserica în care mă aflu am toate mijloacele pentru a ajunge la mântuire. Știu, așadar, că nu mă pot mântui singur, adică izolat, ci doar prin mijlocirea comuniunii ecleziale. Așa a dorit Hristos atunci când a întemeiat Biserica. Cuvintele Sale adresate lui Petru sunt foarte limpezi: „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui. ție îți voi da cheile împărăției cerurilor” (Mt 16,18-19). Asta să însemne, oare, că renunț la rațiune și nu mai văd neregulile care pot apărea? Nicidecum. Răul trebuie demascat și nu vopsit; păcatul, spovedit cu smerenie. Dar sunt și foarte conștient că această purificare începe cu propria mea persoană. Înainte de a scoate paiul din ochiul fratelui meu, încerc să scot bârna din ochiul meu. De asemenea, nu uit nici faptul că Biserica este sfântă pentru că este Mireasa lui Hristos, însă cei care fac parte din ea, începând cu mine, sunt păcătoși răscumpărați de Mirele Hristos.

Probleme și nereguli au fost dintotdeauna: ajunge să-mi reamintesc de Iuda și de toate neînțelegerile semnalate de Apostolul Pavel în epistolele sale. Acestea nu mă înspăimântă, pentru că numai în barca Bisericii mă știu salvat și condus spre portul veșniciei.

Pr. Daniel AVRAM    

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *