Demonstrație de sport unificat cu 100 de persoane cu dizabilități intelectuale

O sută de persoane cu dizabilități intelectuale din județul Cluj, sportivi Special Olympics, sunt așteptați vineri, 9 noiembrie, în sala de sport a Școlii Gimnaziale Alexandru Vaida-Voevod, la un antrenament unificat. Timp de patru ore, sportivii speciali cu vârste cuprinse între 8 și 35 de ani vor face fitness/aerobic, gimnastică (traseu aplicativ: mers/alergare printre jaloane, sărituri în cercuri, rostogolire pe saltea), bocce și baschet, alături de angajații Electrica.

Evenimentul face parte din proiectul „Energie prin Sport pentru Campionii cu Dizabilități Intelectuale ” finanțat de Electrica SA.

Prin acest tip de evenimente, Fundația Special Olympics își propune să faciliteze interacțiunea persoanelor cu și fără dizabilități intelectuale, pe terenul de sport. În plus, persoanele cu dizabilități au prilejul de a-și demonstra abilitățile sportive făcând mai ușoară acceptarea și incluziunea lor ca membri activi ai comunității. Fundația organizează săptămânal antrenamente, la care se adaugă și antrenamentele derulate în cadrul asociațiilor.

Sportivii Special Olympics provin de la asociațiile: Down – Centrul Educațional Raluca, Centrul de Zi “Sfânta Maria” (APAHNP), AGA Down Sindrom Cluj, PAS, Providenta, Caritas Eparhial Greco-Catolic Cluj, Asociația Gemenii Sindrom Down Huedin, Asociația Rita 21, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă, Școala Specială Gimnazială – Centrul de Resurse și Documentare privind Educația Incluzivă/Integrată.

Articole din aceeasi categorie