Dejul, cum nu vrei să-l vezi!

Viaţa la marginea democraţiei

 Ne prefacem că nu-i vedem şi-i ignorăm cu bună ştiinţă pentru că ne deranjează. Pentru că ne este ruşine cu ei. Dar ei există. În fiecare oraş sau comună mai răsărită, sute de oameni trăiesc în condiţii inumane, fără apă, căldură şi lumină, în locuinţe insalubre, adevărate focare de boli şi infecţie. Sursele lor de venit sînt alocaţiile pentru copii, ajutoarele sociale, unele munci sezoniere şi micile infracţiuni. Nici vorbă de educaţie, nici vorbă de şcoală. Şi cum să-l trimiţi murdar, flămînd, cu lecţiile făcute la lumînare? Nu trimiţi copilul la şcoală, pierzi alocaţia! Dar cui îi pasă că sînt grav încălcate cele mai elementare drepturi ale copilului? Că sînt aruncate pe geam dreptul la viaţă şi condiţii decente de trai? Sînt cetăţeni chemaţi la vot, egali în faţa legii şi care beneficiază de aceleaşi drepturi fundamentale înscrise în Constituţie, ca noi ceilalţi. Numai că, tot ce scrie în Constituţie a devenit literă moartă, îngropată în birocraţie şi indiferenţă. Oricum, cine mai are timp să se uite la articolele care prevăd aceste drepturi? Primarii au uitat de promisiuni, politicienii idem. De 20 de ani vorbim de socializare, de programe naţionale şi internaţionale pentru ridicarea nivelului de trai şi organizăm conferinţe elegante, cu catering asortat. În acest timp, subiectul marilor dezbateri crapă, în şi de mizerie.

Colibe, şobolani, gunoaie şi nici o speranţă

 Aşa arată zona Sărata, aproape de intrarea în municipiul Dej, unde fostele grajduri IAS au fost repartizate ca “locuinţe sociale”. Fără apă, curent, canalizare etc. Sînt 35 de familii, în medie cu cîte 4 -5 copii, care locuiesc aici de şase ani, cu chirie. Unii în aşa zisele “spaţii de locuit”, alţii pe un petic de teren pe care şi-au ridicat nişte colibe. Pentru spaţii, contractele se încheie pe o durată de şase luni, pentru teren, pe cinci ani. N-am înţeles raţiunea contractelor pe şase luni, mai ales că oamenii au acte de identitate emise (şi valabile!) pe zece ani, pe o adresă fixă. N-o înţelege nici Kovacs Radu Robert, care îmi spune că din cauza provizoratului nu riscă să investească în ceva ca lumea. Are apă şi curent, pentru că a suportat singur cheltuielile, dar nu toţi pot să îşi permită acest lux. În zonă există două cişmele publice şi o fîntînă cu apă nepotabilă. Curent au mai puţin de jumătate din ei, printr-o convenţie cu IREC şi numai pe perioada contractelor de închiriere. Strada nu e luminată şi oamenii se plîng că iarna, mai ales, copiii care vin de la şcoală sînt victime sigure pentru tîlhării şi violuri. Unul dintre ei, elev în clasa a VII-a, merge la olimpiade, a ajuns la faza judeţeană la matematică şi fizică. Se fereşte să le spună colegilor unde stă. Învaţă în pat, sub plapumă, de frig. Nu şi-a mai făcut de ani de zile temele la masă şi e îngrijorat că nu va putea merge la liceu, conştient că fără şcoală, fără o meserie, nu poate scăpa de aici.

Copiii care nu merg la şcoală, ziua bat praful străzii printre gunoaie, jucîndu-se cu cîinii comunitari, noaptea, îi muşcă şobolanii. Sînt copii frumoşi, isteţi, dar cărora li s-a furat din start copilăria. Fără educaţie, fără condiţii de trai decent, fără nici o şansă în viitor, ghetoul este o veşnică pepinieră pentru viitorii marginali şi delincvenţi.

Mlaştină şi termopane

În cartierul Dej-Triaj, 28 de familii, cu 34 de copii minori, trăiesc, într-o colonie formată în apropierea platformei industriale Nord. La prima vedere ai impresia că e un loc părăsit după un cataclism teribil, dacă nu ar sări în ochi rufele colorate atîrnate la uscat. Din loc în loc sclipesc pînă departe binecunoscutele “lighene” cu care amărîţii prind cîteva posturi de televiziune. Singurele lucruri care par să le mai lumineze viaţa. Unii sînt romi, alţii nu. Unii locuiesc în fostele clădiri ale defunctelor şantiere de construcţii, alţii în colibe. Primăria a cumpărat trei astfel de clădiri, pe care abia recent le-a întăbulat, drept care nu au fost încheiate contracte cu furnizorii de utilităţi. Dintre aceste clădiri, una singură “a luat avans” pe drumul reabilitării. Atîta doar că nimeni nu a supravegheat sau verificat lucrările făcute iarna şi de mîntuială. Prin urmare, totul trebuie refăcut. Alţi bani, altă distracţie, pe buzunarul nostru. Şi în acest timp, şapte familii de pe strada Parcului aşteaptă să se mute din clădirea care a fost retrocedată proprietarului de drept. Plus alte cîteva familii, dintr-un imobil din Piaţa Bobîlna, aflate în aceeaşi situaţie. Un fost cămin de nefamilişti a fost de asemenea transformat în locuinţe sociale în 2005-2007, dar administraţia nu a inclus în proiect refacerea infrastructurii: apă, canalizare şi alimentarea cu gaze sau energie termică. Drept care, blocul cu pricina, cu cele 34 de garsoniere, este inutilizabil şi aşteaptă să se degradeze încetişor.

Localnicii coloniei abia se descurcă. În orice parte ai privi, nu vezi decît mizerie şi delăsare. Pe alocuri, geamurile termopan contrastează izbitor cu placajul şi nailonul care au rămas pentru destui locatari singura soluţie la înlocuirea unui geam spart. “Sărac şi curat” e o sintagmă fără acoperire. Curăţenia înseamnă apă şi bani. Se încălzesc la sobe improvizate şi cară apa de la o cişmea aflată la capătul străzii sau de unde pot. Asta dacă nu vine apa direct peste ei. Din lipsa unei reţele de canalizare, în fiecare sezon ploios apa bălteşte pînă la genunchi şi drumul devine o mocirlă. Fundaţiile clădirilor şi structura lor de rezistenţă sînt afectate, iar igrasia a devenit un element decorativ nelipsit de pe pereţi. Firma SC “Funipan – Impex” SRL a contractat lucrarea pentru executarea unei staţii de pompare a apelor menajere şi pluviale, plus reţeaua aferentă. O clădire pustie şi un şanţ plin cu apă sînt rezultatul lucrărilor efectuate de această firmă. “Avem probleme şi cu curentul electric” – spune Calistinius Trancă, lider de opinie al locuitorilor de aici. “Sîntem chiriaşi, dar primăria încheie cu noi contracte numai pe 6 luni. Tot la şase luni trebuie să ne reînnoim contractele şi o dată cu ele, convenţiile de furnizare a electricităţii. Tot timpul sîntem ameninţaţi că ni se taie curentul!”. Situaţie identică cu cea de la Sărata. Or, “în starea asta de provizorat nu poţi face nici un fel de investiţii, nu poţi face nimic” – spun Trancă şi ceilalţi. Pentru Veronica V. însă, tot inundaţiile rămîn coşmarul vieţii ei de pensionară amărîtă. Locuieşte la parterul uneia dintre barăci din 1983. A lucrat pe şantier şi a primit drept locuinţă de serviciu două cămăruţe. Una e caldă, curată şi primitoare, cealaltă, plină de igrasie, din podea pînă în tavan din pricina apei care s-a statornicit în pereţi. Are o pensie de 350 de lei şi nu are unde să se mute în altă parte.

Am ghetoul meu, sînt gospodar!

De la consilierul local PSD, Vasile Sălătioan, aflu că situaţia din Triaj s-a aflat pe ordinea de zi a mai multor şedinţe. Au fost alocaţi bani de la buget pentru executarea lucrărilor de infrastructură, în principal, introducerea apei potabile, cerîndu-se şi suplimentarea fondurilor de la Consiliul Judeţean. Nu s-a întîmplat mai nimic. Între timp, nemulţumirile oamenilor curg spre primărie şi serviciile acesteia, iar acuzele sînt greu de reprodus. Una, veche de 20 de ani, este deja cronică şi se numeşte nepăsare. Disperarea, în schimb, ajunge la consilierii locali, la deputatul Cornel Itu, la ONG – uri şi la presă. Poate, poate… îi aude cineva!

“Ca simplu gospodar, explică inginerul Ioan Petruţ, fost primar al municipiului şi specialist în construcţii civile, problema se poate rezolva în trei etape. Unu: am cumpărat terenul, clădirile şi imediat le-am înscris în cartea funciară. Doi: clădirile le fac funcţionale, introduc utilităţile necesare şi le repartizez ca locuinţe sociale, cu chirie modică. Trei: identific proprietarii terenurilor şi clădirilor din jur şi îi oblig (administraţia deţine pîrghiile legale în acest sens) să ecologizeze zona, după care pot continua investiţiile”. Cu privire la calitatea lucrărilor de reabilitare executate pînă acum, opinia dînsului este fermă: “Lucrări executate de neprofesionişti şi care nu au fost verificate de beneficiar. Deşi primăria deţine servicii specializate şi buni specialişti, aceştia nu sînt trimişi pe teren, nu sînt folosiţi unde şi cînd trebuie”.

Conform DEX, ghetoul este “un cartier al unui oraş unde era (este) obligat să trăiască un grup al populaţiei de o anumită rasă, naţionalitate sau religie, ca urmare a discriminării”. Cuvîntul provine din italiană, ghetta însemnînd zgură, şi a intrat în vocabularul nostru postrevoluţionar. Odată cu sărăcimea depozitată în aşa numitele locuinţe sociale, situate mai ales la marginea oraşelor. Precum zgura nefolositoare.

Cînd ajung în ghetouri, toţi speră că vor sta acolo doar o perioadă scurtă, pînă îşi găsesc de lucru şi strîng ceva bani. Sărăcia, familiile numeroase, bolile îi ţin însă în loc. Nu mai pleacă nici unul, ba chiar încep să se obişnuiască şi să se împace cu soarta. Devin la fel de nepăsători ca autorităţile şi se complac cu situaţia de asistaţi, de oameni la marginea democraţiei.

Magdalena Vaida

Articole din aceeasi categorie