Deficitul balanţei comerciale a depăşit 5 miliarde de euro

Deficitul balanţei comerciale a crescut cu 12,3% în primele cinci luni ale acestui an comparativ cu cel înregsitrat în perioada similară din 2017, la peste 5 miliarde euro.

Datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică arată că, în perioada 1 ianuarie – 31 mai a acestui an, exporturile au însumat 28,093 miliarde de euro, iar importurile au ajuns la 33,093 miliarde de euro. În perioada menţionată, exporturile au crescut cu 8,8%, iar importurile cu 9,3%, comparativ cu perioada eporturileşi importurile efectuate în intervalul 1 ianuarie – 31 mai 2017. Astfel, deficitul balanţei comerciale în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2018 a fost de 5,000 miliarde de euro, mai mare cu 546,8 milioane euro decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă din a anului trecut.
Din păcate, acest trend a fost înregistrat şi în ultima lunăa intervalului analizat, când exporturile au însumat 5,871 miliarde de euro, iar importurile au fost de 7,142 miliarde de euro, rezultând un deficit de 1,27 miliarde de euro. Faţă de luna mai a anului anterior, exporturile au crescut în mai 2018 cu 5,2%, iar importurile cu 6,8%.
În perioada analizată, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse maşini şi echipamente de transport (48,6% la export şi 37,4% la import) şi alte produse manufacturate, 32,4% la export şi respectiv 30,8% la import.

Valoarea schimburilor intra-UE de bunuri a fost de 21,554 miliarde de euro la expedieri şi de 24,905 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 76,7% din total exporturi şi 75,3% din total importuri. Valoarea schimburilor extra-UE de bunuri a fost de 6,538 miliarde de euro la exporturi şi de 8,187 miliarde de euro la importuri, reprezentând 23,3% din total exporturi şi 24,7% din total importuri.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *