Debranşările de la reţeaua de termoficare ar putea fi interzise

Comisia de Industrii a Camerei Deputaților a dat, în această săptămână, aviz favorabil proiectulului de modificare a Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, care prevede printre altele interzicerea debranşării de la sistemul centralizat de termoficare. Proiectul a fost inițiat în 2008 iar până acum a fost adoptat de Senat, urmând să ajungă în plenul Camerei Deputaților ca for decizional. Dacă va fi adoptat și de deputați, debranșarea de la sistemele centralizate de încălzire nu va mai fi posibilă în cazul așa-ziselor “zone unitare de încălzire”. ‚’Deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu şi debranşarea totală a instalaţiilor interioare de încălzire şi/sau pentru apă caldă menajeră ale unui utilizator tip condominiu sunt interzise în cazul în care condominiul se află într-o zonă unitară de încălzire prin sistem centralizat de alimentare cu energie termică“, se prevede la art. 30 alin. (2), lit. e din viitorul act normativ. Stabilirea zonelor unitare cade în sarcina administraţiei locale. Ideea este întărită în articolul 3, lit. g, care se modifică astfel: „Un condominiu – un sistem de încălzire având la bază o singură soluție tehnică de încălzire“.
Proiectul de lege prevede că nerespectarea acestor reglementări constituie contravenţii şi se sancționează cu amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei. Actul normativ aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor mai prevede că proprietarii de apartamente trebuie să-şi monteze contoare individuale până la 31 decembrie 2020. „În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2020 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire și apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuit. În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor, este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, repartitoarelor de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuit“, se prevede în proiectul de act normativ.
În cazul în care nu sunt respectate prevederile cu privire la montarea repartitoarelor, cei aflaţi în această situaţie pot fi sancţionaţi cu amendă de la 500 la 1.000 de lei.

C.P.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *