De Revelion, românii au stat acasă

Numărul românilor care au ales să petreacă Revelionul în staţiunile turistice din ţară şi străinătate a scăzut, în acest an, cu 5% şi, respectiv cu circa 33%, pe fondul crizei economice. Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) apreciază că, în acest an, 74.700 de români au contractat un pachet pentru petrecerea Revelionului în ţară, cu 5% mai puţin ca anul trecut şi cu 25% faţă de anul 2009.
„Deşi tarifele s-au diminuat faţă de anul trecut, a scăzut numărul celor care au petrecut Revelionul pe litoral, în Delta Dunării, în zonele rurale şi chiar în staţiunile montane. Concret, în acest an, 74.700 de români au contractat un pachet pentru petrecerea Revelionului în ţară, cu 5% mai puţin ca anul trecut şi cu 25% faţă de anul 2009. Totuşi, datorită tarifelor mici, s-a înregistrat o creştere a numărului românilor care au preferat să petreacă sărbătorile în staţiunile balneoclimaterice din ţara noastră”, a apreciat preşedintele FPTR, Mohammad Murad.

Tarifele percepute de hotelierii români în perioada sărbătorilor de iarnă au scăzut cu 6% pe litoral, cu 10% în zonele rurale, cu 6% în staţiunile balneoclimaterice, cu 7% în Bucureşti şi în marile oraşe ale ţării şi chiar cu 12% în staţiunile montane. Delta Dunării este singura destinaţie unde s-a înregistrat o creştere a tarifelor, cu 3%.
„Pe plan extern, în ciuda scăderii tarifelor pentru ofertele de sărbători în Grecia, Turcia, Spania, Franţa sau a menţinerii aceloraşi tarife ca şi în 2010 în Austria, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Croaţia, Elveţia, Brazilia, Mexic, numărul românilor care au cumpărat bilete pentru petrecerea Revelionului în străinatate, respectiv 6.270 de turişti, a scăzut cu aproximativ 33% în acest an faţă de anul 2010, şi cu peste 50% faţă de anul 2009”, a mai spus preşedintele FPTR.

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare