De la Marta Meszaros la noile nume ale cinematografiei ungare

TIFF 2018

Ziua de miercuri a fost săe fie Ziua Maghiară, secţiune interesantă de fiecare dată. Propunerile se îndreaptă spre noul val al realizatorilor, tineri regizori câştigători de premii internaţionale în festivaluri importante.

Tot miercuri a fost să fie şi reîntâlnirea cu Marta Meszaros (n. 1931) şi una din producţiile esi de marcă, Adopţiune (1975), film cu nu mai puţin de patru premii la Berlin, plus numeroase alte premii sau/şi nominalizări printre care şi cea la Gold Hugo de la Chicago.

Marta Meszaros a deschis calea afirmării femeilor în industria cinematografică din Ungaria. A deschis începând să lucreze în cadrul studioului ‘Alexandru Sahia’ de la Bucureşti, unde realizează primele documentare. Primul lungmetraj este ‘Fata’, 1968. Dă lovitura cu Adopţiune, pentru a deveni mai apoi, cea mai prolifică regizoare a tuturor timpurilor!

Am revăzut Adopţiune, o poveste simplă, axată pe o temă dureroasă, valabilă şi zilelor noastre, căminele şi centrele pentru copii abandonaţi.

Discuţia cu Marta Meszaros, purtată la finalul proiecţiei, se putea prelungi la nesfârşit. Au fost atinse puncte sensibile din timpul filmărilor, relaţia cu autorităţile timpului (negativă cum am fost obşnuiţi până în 1989; nu că ar fi alta acuma), centrul pentru copii în care s-a filmat, copiii- actori,…

Marta Meszaros a fost distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră, înmânat de Tudor Giurgiu în cadrul unei gale deosebite.

Pe de altă parte, Ziua Maghiară a fost şi prilejul de a cunoaşte nume noi cum sunt Revesz Balint (prezent la TIFF cu documentarul ‘Trei bunici’), Gardos Eva (‘Budapest Noir’, film axat pe criminalitatea din Ungaria), Szasz Janos (peste 20 de premii internaţionale), Simenyi Balazs, Bogdan Arpad.

Fanny Ardant

Vineri 1 iunie, este ziua întâlnirii cu Fanny Ardant (n. 1949) actriţa, scenarista şi nu în cele din urmă, regizoarea. Ziua de astăzi este ocazia întâlnirii cu regizoarea Fanny Ardant prin două lungemtraje, Cenuşă şi sânge (18. 30, ‘Victoria’), respectiv Divanul lui Stalin (21. 15 (Casa de cultură a studenţilor).

Actriţa Fanny Ardant este cunoscută prin prezenţa în roluri cheie în filme precum 8 femei, Redale Douce, O iubire a lui Swan, Ridicol, Elizabeth, Sarah, Callas Forever, Familia, Colonel Chabert,… I-a fost dat să lucreze cu regizori de marcă precum Truffaut, Lelouch, Alein Resnais, Costa Gavras, Ettore Scola, Antonioni, Zeffirelli,…

La TIFF 2018, Fanny Ardant este distinsă cu Lifetime Achievement.

Două clasamente…

Miercuri 30 mai, indică o schimbare în două clasamente, exact cum anticipam nu cu mult timp în urmă.

Premiul Publicului are pe prima poziţie Vinovatul – 4. 53, urmat de Eşafodaj – 4. 33, Nu mă atinge – mă – 4. 32, Ancora şi speranţa – 4. 27, iar pe poziţia a 5 -a, Izbiţi de soartă cu 4. 13

Barometrul general a suferit şi el modificări. Conduce Între cer şi pământ – 4. 87 urmat de Candoarea fratelui meu – 4. 83, Riuichi Sakamodo – 4. 80, Wendy – 4. 74 şi pe locul 5, România neînblânzită cu 4. 71

Decernarea premiilor

Gala de decernare a premiilor are loc sâmbătă 2 iunie, 21. 30, sala Naţionalului clujean.

Cert este că evenimentul este sold – out de multe zile!

Marele albastru” închide ediţia a 17 – a. Invitat special actorul Jean Marc Barr

duminică 3 iunie, 21. 45, Piaţa Unirii

Este un film marca Luc Besson! Film realizat în 1988 şi în care îi puteţi (re)vedea pe Jean – Marc Barr, Jean Reno şi Rosanna Arquette.

Este povestea plasată la finalul anilor ’50, când doi cunoscuţi scufundători se pregătesc sp bată recorduri de adâncime. Cu ce sacrificii, veţi vedea dvs.

Demostene ŞOFRON

Foto Traian ANDREIU

Articole din aceeasi categorie