Dat, dicat, dedicat. Traian Vedinaş: MĂIESTRELE

În abstracţiunea ei, sculptura brâncuşiană emană enormă concreteţe filosofică. E atâta poveste simbolică în opera lăsată de marele sculptor moştenire la Târgu Jiu, încât fiecare artist (scriitor, pictor, sculptor sau muzician) s-ar putea adăpa de la izvoarele ei, fără teama de a se repeta întru exprimare.

Zborul în esenţă pură l-a inspirat şi pe scriitorul, sociologul şi eseistul Traian Vedinaş să-şi înmoaie pana în frumuseţea viersului (Poemele zborului). Şi, cum ridicarea spre înalturi nu poate ocoli crestele cele înspăimântate, (Mărturisirea Muntelui) elanul metafizic duce, inevitabil spre desluşirea semnelor, celor de demult încrustate în inimi (Decantarea tainelor).

În placheta editată la Editura Limes, Traian Vedinaş înmănunchează poezie în pas suav de factură populară, viers clasic în haină nouă şi cadenţe contemporane, cu rimă interioară de proză poetică.

Totul se petrece în înaltul ceriului, acolo unde aerul rarefiat al sentimentelor celor mai profunde gravitează nemurind Fiinţa:„Vultur eram spre cer şi soare/ Doar zborul tău Măiastră m-a pălit/ Veneai de dincolo de lume/ Să îmi dedici ce-ai plănuit”

Când coboară pe pământ, aspiraţia spre înălţimi induce spaime: „Sunt, Doamne, lupul singuratic/ Ce noaptea tot urlă la stele/ Întreg pământul se cutremură-n jeratic/ Doar zborul păsării se-ncheagă-n ele”.

Zborul din vechime e fiica Regelui din Univers şi arcuirea ei duce cu gândul la mlădieri de fete la ceas de împlinire: „Prinţesa Văzduhului venită pe cărare/ Încet mă cuprinde cu ochii de foc/ Îmi ia mâinile şi sufletul mi-l saltă/ În veşnicii înalte destinul să îl joc”.

E mult zbucium de artist în versurile lui Traian Vedinaş, şi multă trudă spre a ajunge, din înalturi, la sine: „În munte/ În orice parte priveşti/ Pădurea/ E eternitate/ Te măsoară/ Prin razele soarelui/ Te duce/ În Sprânceana Cerului/ Acolo/ Poţi învăţa veşnicia”.

Şi dacă n-am specificat poeziile din care am citat, e numai pentru că, în întregul lor, „Măiestrele” îmi par un singur şi mare poem, dedicat celor mai adânci taine ale simbolurilor din creaţia noastră populară, ce stâlpuiesc credinţa în Eternitate.

Radu VIDA

Articole din aceeasi categorie