Dat, dicat, dedicat. Doina Cetea: ISTORII*

Există în scurgerea eternă a cuvintelor un loc îndrăgit atât de poeţi, cât şi de cititori: momentul acela solemn, surprins între îngânarea luminii cu întunericul. I-aş spune locul-timp, dacă n-aş supăra entităţile care, chiar au dreptul la titulatura de critici literari. Şi aş aşeza, făr’ de teamă, aici, în acest spaţiu al scurgerii subiective pe cei care au ştiut să facă din dragostea faţă de clipa statornică, ţărână de mărturisire întru veşnică pomenire. Spun asta doar în calitate de devorator al cuvintelor frumoase. Fără orgoliu de zicere nouă sau, cu atât mai puţin, definitivă.
 Eu consemnez clipa.
 Restul e loc bătătorit de doină de demult, alcătuită din „istorii cetice”, ce călătoresc spre noi pe coama cailor (coperta Laura Poantă) şi fuge spre cele zări prin mândra alcătuire a Editurii Şcoala Ardeleană.
 S-au spus lucruri atât de frumoase cu prilejul lansării plachetei de poezii a Doinei Cetea încât cred, am convingerea chiar, că ar fi o impietate să (răs)tălmăcim cuvântul întrupat. Dar nici aprecierea unor prieteni de-o viaţă, nici analiza doctă cu ajutorul instrumentelor criticii literare nu înlocuieşte lectura… Istoriilor. Pentru că – am constatat în nopţi de veghe lângă viţa cea pârguită – locul acela din timpul nostru, al tuturor, a fost populat într-un anume fel, iar poeta a adunat în toamna aniversărilor, toate primăverile trecerii.
 Petreceţi, aşadar, zăboviţi în timpul acesta al locului pentru oameni. Vii sau morţi. Din sat şi oraş. Din lumini şi umbre. Şi – vă asigur – n-o să regretaţi alunecarea lină din ipostaza ruralului spre cea a citadinului. Din noi. Sunt întoarceri şi reîntoarceri, monumente statornice ce ne pecetluiesc pulsaţii trecute şi viitoare: „Strângem în palme/O bucată de-argilă”?** Şi: „Un geam deschis spre miază-noapte/ Lasă un duh rătăcitor/ Să intre-n liniştea odăii”*** Împărat în lumea asta sunt, deopotrivă, şi Petru, şi Petra, şi Lulu, şi Vasile cel scăldat în cuvinte latine. Iar drumurile şi podurile construite de Doina Cetea aud spre o singură destinaţie:
  Sunt Simeon, străbunicul tău,
  Şi-aştept de veacuri
  Să mă întorc acasă
 Prin tine…****
 O poezie în care toamna aniversară tânjeşte după „Scut de lumină/ La ale ţării hotare”*****
 În veac.
 Radu VIDA
 * Doina Cetea – Istorii, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj, 2017
 ** Masca – pg. 41
 *** Paşii – pg.43
 **** Paşi -44
 ***** Ruga – 112

Articole din aceeasi categorie