Dat, dicat, dedicat. Cornel Udrea: CIOCOII VECHI. ŞI NOI?

Cronica la cartea aceasta aş face-o într-un singur fel: aş reproduce totul, dar absolut totul, în paginile ziarului. Cap-coadă. De la „Pamfletarium” şi „ Nu parcaţi. Câine rău”, până la adânca cugetare a lui STANISLAV de pe coperta IV + ISBN-ul Editurii Napoca Star. Şi dacă n-ar ajunge, aş aloca spaţiu şi în ediţia de mâine-poimâine… Spun asta pentru că acum, la apariţie, tirajul cărţii a fost epuizat la… Brăila.
Poate că vor mai fi reeditări, însă, până atunci, mă văd obligat să spun: cele 130 de pagini împletesc, ca niciodată, pamfletul cu umorul, aruncând vitriol acolo unde rana e deschisă, şi badijonaj gastric pentru „deşeuri ale conştienţei naţionale, cu parfum de firmă”. Căci: „Cartea de faţă este un document al unui segment de timp, variabil, dar statornicit, măcar într-o aritmetică de deşte, într-un prezent acut, ischiemic”. Şi: „… aparţine atât gazetarului (pamfletarului), cât şi scriitorului de umor, mai ales în construcţia ei”. Un: „Descriptio Romanie. Oameni şi fapte, picioare trase în fundul dreptăţii, palme pe obrazul bunului-simţ, mediocri, incompetenţi care urăsc, impotenţi mimând priapismul social şi decizional, o faună văzută şi trăită, dar şi o floră bacteriană travesti inocent”.
Nu pot să fac ceea ce sugeram la începutul scrierii. Am să râd dar am să şi plâng cu dumneavoastră, dragi cititori, la ce şi cum în cestiunea…inocenţei cu ochi mari:
„Am o bonă filipineză nouă, o femeie cumsecade din Zalău, cu care îmi petrec, la modul cel mai plăcut, timpul liber, povestind filosofii. Ea-l agrează pe Pleşu, dar mie nu-mi place deloc, fiindcă se contrazice în afirmaţii, semn al delăsării memoriei. E firesc, pentru cineva aflat în convalescenţă politică. Eu îl iubesc pe Liiceanu: are verb colorat, e cursiv în demonstraţii, chiar dacă am întâlnit în scrierile sale pusee de pesimism aleatoriu.
O fâşneaţă de la IV, care mi-a fost colegă la grădi, a încercat să mă convingă despre Dan Puric, dar i-am explicat că nu mă interesează cineva care găseşte idei pe care nu le-a pierdut nimeni.
Cred că am să mă limitez, totuşi, la basme. De pildă, la programul de guvernare”.
Având permisiunea autorului, voi publica, la „editorial”, sub semnătura Cornel Udrea, câte un pamflet. N-am să zic nimic de Dragnea&Co. Puteţi însă să vă pierdeţi cu Firea şi să puneţi de-o demonstraţie cu # şi să rezistaţi până la o nouă apariţie. Editorială şi… editorialistică. Pentru că, aşa cum sugeram, cartea – scriitură în marmura lui Thorvaldsen – trebuie citită în totalitate. Restul, cu introspecţia în adâncimea, care face din culmile care este un podiş de câmpie e doar vrerea lui Satan de a ne abate de la umorul cu zaft şi critică constructivă.
Parol!
Radu VIDA

Articole din aceeasi categorie