Dăncilă: Preluarea Preşedinţiei Consiliului UE – un proiect naţional, presupune consens între instituţii şi în clasa politică

Preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, de la 1 ianuarie 2019, este „un proiect naţional”, care presupune „un consens între instituţiile statului” şi „în clasa politică”, a afirmat premierul Viorica Dăncilă.

„Eu văd preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, de la 1 ianuarie 2019, ca pe un proiect naţional. Aici nu vorbim de persoane, vorbim despre România, despre un examen pe care trebuie să îl dea România în faţa Europei şi pentru ca acest examen să fie obţinut cu o notă mare, pentru a avea succes (…), acest lucru presupune (…) un consens între instituţiile statului, (…) în clasa politică, o dorinţă a fiecăruia dintre noi de a ne implica în acest proiect naţional. (…) Cred că societatea românească, partidele politice, clasa politică trebuie să dea dovadă de foarte multă responsabilitate, să se unească şi să se implice în aceste proiecte naţionale”, a declarat Dăncilă într-un interviu.

Totodată, prim-ministrul a precizat că obiectivele mari trebuie să unească întreaga clasă politică.

„Eu întotdeauna am crezut în consens şi am crezut că proiectele, obiectivele mari trebuie să unească întreaga clasă politică. Încă mai cred în acest lucru, pentru că adevăratele proiecte, proiectele naţionale presupun acest lucru. Când vorbim de un proiect naţional, nu vorbim despre o persoană sau alta, nu vorbim despre un partid sau altul, vorbim despre România şi despre români şi cred că acest lucru este foarte important şi acest lucru presupune să dăm la o parte interesele politice şi să ne unim pentru acele proiecte”, a subliniat Dăncilă.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *