Dacia rămâne preferata românilor

Livrările totale de autovehicule, respectiv autoturisme și vehicule comerciale, pe ansamblul pieței, au înregistrat, în primele șapte luni din 2017, o creștere generală de 12,5% comparativ cu aceeași perioadă din 2016.

Datele Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) arată că, în România, vânzările de autoturisme realizate în primele șapte luni din 2017 au fost, ca și în anii precedenți, susținute de achizițiile realizate de către persoanele juridice, ponderea acestora din total fiind de 65% (vs. 35% persoane fizice). Însă, comparativ cu primele 7 luni din 2016, au crescut atât ponderea, cât și volumul achizițiilor realizate de către persoanele fizice: ponderea, de la 28% la 35%, iar volumul, cu 44%.

Autoturismele, care reprezintă circa 83% din totalul livrărilor realizate în aceste șapte luni din 2017 (70.805 unități), înregistrează o creștere față de aceeași perioadă a anului 2016 de 15,5%, iar vehiculele comerciale (marfă și persoane), o scădere de 0,1%.

Top-ul pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale) este condus de către Dacia, cu 23.477 unități, urmată de către Volkswagen, cu 8.546 unități, Renault cu 6.700 unități, Ford cu 6.624 unități și Skoda cu 6.353 unități. În ceea ce privește categoria de vehicule comerciale ușoare (inclusiv minibuse), după 7 luni, primul loc este ocupat de către Ford (1.986 unități), cu o creștere de 32,3%, urmat de Dacia (1.832 unități, +12,7%) și Mercedes (1.248 unități, +22,4%).

La autoturisme, în funcție de volumele livrate, top-ul pe mărci are pe primul loc Dacia, cu 21.645 unități (30,6% cotă de piață, pe un volum în creștere cu 16,9% față de 2016), urmată de Volkswagen cu 7.584 unități (10,7% cotă de piață, volume în creștere cu 18,8% față de 2016); Skoda 6.353 unități (9,0% din total piață, volume în creștere cu 7,6%); Renault 5.648 unități (8,0% cotă de piață, volume mai mari cu 21,5%); Ford 4.638 unități (6,6% din total piață, volume în creștere cu 25,0%); și Opel cu 3.282 unități (4,6% din total piață, volume mai mari cu 23,2%).

Pe modele, cu cele 8.927 unități vândute, Dacia Logan este cel mai bine vândut model în primele șapte luni din 2017, urmat de Dacia Sandero cu 5.249 unități, Dacia Duster 4.141 unități, Skoda Octavia 2.666 unități și Renault Clio, 2.231 unități.

Articole din aceeasi categorie