Călător neobosit, prin poienile verii

Cu bucurie mărturisesc, de curând mi-a parvenit cel mai recent volum al poetului Vasi Cojocaru Vulcan, „Pribeag prin poienile verii” (ed. Neuma, 2023, text coperta patru semnat de Ion Cristofor), un suflu proaspăt, din întâlnirea nemijlocită cu miracolul Naturii. Aflat la cea de-a patra apariție editorială, poetul continuă în bună măsură linia deschisă de titlurile „Rugăciunile frunzei”, „Pe calea răsăritului” și „Coliba mea de ceamur” (publicate la ed. Colorama, Cluj-Napoca) și surprinde, totodată, cu noi accente lirice, cu patosul caracteristic.

Legătura omului cu natura – în volumul de față dar și în scrierile anterioare ale poetului – este una organică. Vasi Cojocaru Vulcan nu se dezice în a reda experiențele nemijlocite trăite în sânul pădurii – mamă, în haina invizibilă a vântului, sub imensitatea cerului tutelat de aștrii străvechi. Natura este stăpâna, omul se lasă pătruns de frumusețea și urgia ei dezlănțuită, manifestată fenomenologic. Se lasă pătruns și devine una cu elementul vegetal, cu esența universului (Salcia din inima mea s-a desfrunzit; Unde/ să te duci / când ești doar / o stea căzătoare?; Polenul soarelui / te-a prefăcut în păpădie!)

Natura este martorul multor stări, adesea contradictorii, este martorul bucuriei și al tristeții, al extazului și al dezamăgirii deopotrivă, al uitării, al singurătății…

Motive roditoare, bogate în conținut, sunt transfigurate de o manieră cu adevărat cuceritoare, ca de pildă în versurile: În pat asudat de pământ/ bobul de grâu visează/ la potirul în care își va întâlni vinul/ și astfel întrupând amândouă Hristosul/ bună alinare pentru cei loviți/ de toate ușile palatelor; Niciodată/ soarele n-a ars/ atât de blând/ precum o candelă agățată la icoanele cerului!) Fiorul religiosului răzbate precum un fir auriu, țesut în jurul existenței cotidiene, cu toate strădaniile, neîmplinirile și izbânzile ei. Călătoria spre cunoașterea absolutului, a tainelor divine este un parcurs inițiatic în care omul se descoperă pe sine și, în adâncul cel mai ascuns al său, pe Dumnezeu, în fața căruia se așază smerit, o „biată umbră”, ținută în viață de lumina străjuitoare, biruitoare asupra furtunilor vieții.

Sunt o serie de poeme ce se doresc a fi îndemnuri concentrate, străbătute de un vibrant optimism: Nu-ți fie teamă!/ Ce înseamnă apusul/ decât/ un alt răsărit/ privit peste umăr?; Piatră fii! Învață să crești în tăcere.

Fire meditativă, Vasi Cojocaru Vulcan se dezvăluie adesea în ipostaza călătorului contemplativ, viața ca vis fiind unul din motivele frecvent întâlnite în versurile volumului de față. Vorbeam de puterea de a concentra, dovadă stau poemele minimaliste, dar la fel de percutante.

Înzestrat cu o sensibilitate aparte, poetul construieste în jurul eternului feminin, încadrat într-un pitoresc memorabil, cu accente mitologice, dionisiace (Tu, cea adorată de vânt; Să bem și să ne iubim; În tăcere, îți sărut creștetul mirosind a pădure; O, Șeherazado,/ din mătase și lavă,/ acum,/ dă drumul poveștii!). Adevărate prototipuri devin femeile secerătoare și femeile-poet; idila nu este o specie desuetă, ne transmite, subtil, Vasi Cojocaru Vulcan.

Un volum ce abundă în scântei existențiale, în dansuri simbolice și rătăciri continue prin labirintul verde, un volum-ancoră în lumea obiceiurilor și practicilor ancestrale, în sufletul pământului, un cântec de dor după frumos și necuprins, „Pribeag prin poienile verii” confirmă o scriitură matură, o voce puternică a liricii contemporane de care sperăm că vom auzi și în viitor. Iubitor și practicant al poeziei nipone, Vasi Cojocaru Vulcan este o prezență activă în mediile literare clujene, îi regăsim grupaje de versuri și în revistele de profil din țară, este un membru activ al cenaclului online Cercul Literar de la Cluj, inițiat de scriitorul Emilia Poenaru Moldovan, așadar un motiv în plus să ne așteptăm la surprize frumoase din partea domniei sale!

Iulia GHIDIU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut