Cum şi-a motivat gestul bărbatul care a rănit pompierul cu un dispozitiv exploziv

Un tânăr, în vîrstă de 31 de ani, s-a predat la Poliţia municipiului Cluj-Napoca, recunoscând că a amplasat, pe 21 iunie, o cutie cu explozibil lângă maşina unui pompier de la Secţia Colina a ISU Cluj. Tănărul a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi de la tribunalul Cluj pentru arestare, însă din cauza tulburărilor psihice de care acesta suferă de mai mulţi ani s-a dispus internarea la Clinica de Psihiatrie din Cluj-Napoca.

”Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj. În temeiul art.248 al.8 rap. la art.247 C.p.p., dispune internarea provizorie, nevoluntară, a suspectului B R A, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art.32 rap. la art.188 C.p., într-o instituţie specializată de asistenţă medicală, până la însănătoşire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii”. se arată în soluţia tribunalului cluj. În timpul anchetei, Radu Augustin Bobiş a declarat că în momentul în care a amplasat dispozitivul nu a vizat vreo persoană şi că a făcut acest gest pentru că simţea nevoia unei aventuri. Bobiş le-a spus anchetatorilor că a reuşit să-şi confecţioneze dispozitivul explozibil pe baza unor instrucţiuni pe care le-a găsit pe internet, precizând că materialul pirotehnic l-a obţinut de la petarde. Surse judiciare susţin că tânărul are probleme de natură psihică de mai multă vreme, prima dată fiind internat la o clinică de profil în urmă cu 11 ani. De atunci, Bobiş s-a aflat sub tratament iar ultima internare a sa a fost în decembrie anul trecut. Din cercetările efectuate se pare că în ultima perioadă tânărul a renunţat la tratament.

Anchetatorii au dispus efectuarea unei expertize psihiatrice pentru a se vedea dacă în momentul în care a amplasat dispozitivul explozibil pe maşina pompierului a avut discernământ şi dacă poate fi dispusă măsura arestării faţă de el.

Un lucrător al Secţiei Colina a ISU Cluj a fost rănit uşor în 21 iunie după ce o cutie suspectă aflată lângă maşina sa a explodat. ”În dimineaţa zilei de 21 iunie 2018, în jurul orei 8,30, la ieşirea din serviciu, în parcarea de lângă Complexul „Colina” din Municipiul Cluj-Napoca, persoana vătămată C.C. a identificat lângă autoturismul său o cutie pe care a ridicat-o şi a deschis-o, moment în care s-a produs o deflagraţie, persoana vătămată suferind leziuni în zona feţei”, a anunţat Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj. Victima a primit îngrijiri medicale la faţa locului după care a fost transportată la U.P.U. I Cluj-Napoca, neimpunându-se internarea, fiind prescris tratament ambulatoriu.

C.P.

Articole din aceeasi categorie