Cum comentează politicienii clujeni demersul liderilor maghiari privind autonomia

Deputatul liberal de Cluj, Adrian Oros susţine că demersul liderilor UDMR, PCM şi PPMT pentru autonomia teritorială a „Ţinutului Secuiesc” şi statut special pentru regiunea Partium ignoră Legea fundamentală iar declaraţile acestora urmăresc degradarea climatului de bună convieţuire între cetăţeni.

„Am luat act cu neplăcută surprindere despre iniţiativa liderilor celor trei formaţiuni politice maghiare din România, UDMR, PPMT şi PCM de a semna astăzi la Cluj-Napoca o rezoluţie comună prin care solicită autonomia teritorială a ”Ţinutului Secuiesc” şi statut special pentru regiunea Partium. În anul în care România aniversează un secol de la Marea Unire, acţiunile întreprinse de reprezentanţii comunităţii maghiare ignoră prevederile legii fundamentale a statului român, iar declaraţiile şi activităţile întreprinse de aceştia urmăresc degradarea climatului de bună convieţuire între cetăţenii români, indiferent de etnie”, a spus liberalul. Deputatul clujean acuză Guvernul PSD + ALDE că a lăsat netaxate derapajele liderilor maghiari, precizând că partidele de guvernământ acceptă să facă jocul la limita legii lansat de UDMR, PCM şi PPMT, la schimb cu voturi şi susţinere în Parlament a unei noi formule guvernamentale. Totodată, liberalul clujean acuză Guvernul PSD-ALDE că se dovedeşte incapabil şi slab preocupat de celebrarea Centenarului în timp ce Guvernul de la Budapesta lansează un program de finanţare a asociaţiilor şi organizaţiilor maghiare din Transilvania cu peste 150 de milioane de euro. „În luna noiembrie a anului trecut, Coaliţia PSD-ALDE a decis amânarea şedinţei festive de Guvern care ar fi trebuit să aibă loc la Iaşi, pe motiv de ”program prea încărcat”. Şedinţa de Guvern trebuia să marcheze în mod simbolic debutul activităţilor dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. În aceeaşi perioada în care Executivul condus de premierul Mihai Tudose nu a arătat niciun program coerent al acestor manifestări aniversare pentru România, Guvernul de la Budapesta adopta un act normativ prin care va finanţa asociaţiile şi organizaţiile maghiare din Transilvania cu peste 150 de milioane de euro. (…) În anul Centenarului, Guvernul PSD_ALDE se dovedeşte incapabil şi slab preocupat de celebrarea acestui moment plin de încărcătură istorică. Decizia Guvernului de la Budapesta de a acorda sprijin financiar organizaţiilor maghiare din Transilvania, cu tema ”O mie de ani în Transilvania, o sută de ani în România”, dovedeşte intenţia Ungariei de a genera dezechilibru în comunităţile locale şi deturnarea caracterului sărbătoririi Marii Uniri din 1918. PSD s-a descalificat definitiv şi dovedeşte faptul că nu mai reprezintă în mod legitim interesele cetăţenilor români, din moment ce singurele preocupări ale acestei guvernări vizează lupta pentru putere în interiorul partidului, punerea la adăpost a celor urmăriţi penal, distrugerea sectorului economic şi bulversarea prin măsuri fiscale incoerente a oricărei iniţiative private”, a precizat parlamentarul PNL. Adrian Oros este de părere că PSD şi ALDE acceptă să facă jocul la limita legii lansat de UDMR, PCM şi PPMT, la schimb cu voturi şi susţinere în Parlament a unei noi formule guvernamentale.

Horia Nasra: demersul lideri maghiari este în afara Constituţiei

La rândul său, liderul PSD Cluj, Horia Nasra spune că demersul celor trei lideri maghiari este în afara Constituţiei. „Este o decizie neînţeleaptă având în vedere că poate genera tensiuni chiar în anul Centenarului Marii Uniri. Nici eu şi niciun alt membru al PSD Cluj nu susţine o astfel de decizie, ba dimpotrivă o condamnă. România este stat naţional unitar şi nu poate fi pusă în discuţie unitatea statului. De asemenea, România este statul campion din Europa din punct de vedere al acordării de drepturi pentru minorităţi şi suntem un exemplu în Europa în privinţa protecţiei minorităţilor, de la reprezenare parlamentară şi până la accesul la învăţământ şi administraţie în limba maternă”, a spus Horia Nasra. Social democratul a arătat că tema autonomiei este falsă, fiind indusă de liderii maghiari comunităţii maghiare. „Principalele aşteptări ale comunităţi maghiare sunt elgate de economie, locuri de muncă şi calitatea vieţii”, a spus Nasra.

Deputatul Cornel Itu crede că în anul Centenarului nu ar trebui să se aducă în discuţie astfel de teme. „Ar trebui să ne respectăm înaintaşii şi lucrurile bune pe care le-au făcut pentru Unire. Nu se cade să discutăm despre autonomie. Conform Constituţiei, Romania este un stat unitar şi nu cred că este benefică această discuţie. Cred că liderii politici maghiari îşi doresc să-şi facă un capital politic, ceea ce nu e benefic pentru climatul social.

C.P.

Articole din aceeasi categorie