Ctitorul învăţământului românesc interbelic – CONSTANTIN ANGELESCU –

Proiectul editorial realizat de ziarul Făclia de Cluj şi Universitatea ‘’Babeş-Bolyai’’ în contextul celebrării Centenarului Marii Uniri continuă cu prezentarea ctitorului învăţământului românesc interbelic CONSTANTIN ANGELESCU.

,,[…] învăţământul nostru până la Unire, având patru organizaţiuni deosebite, în cele patru provincii alipite, fusese supus unor influenţe culturale diferite, care au lăsat urme profunde în structura noastră sufletească […]. De aceea, prima problemă culturală care s-a pus după război a fost unificarea învăţământului, şcoala fiind chemată să provoace o primenire a sufletelor şi să trezească şi conştiinţa naţională la cultura şi la viaţa românească, sporind astfel puterile noastre de rezistenţă la toate asalturile, fie dinafară, fie dinăuntru”. Aceste cuvinte simple, dar pline de semnificaţii, fac parte dintr-o lucrare de bilanţ, publicată în anul 1940 de Constantin Angelescu, cel mai influent ministru al Educaţiei din România întregită, şi cel dintâi deţinător al acestui portofoliu după 1918.

Alături de necesitatea funcţionării unitare, ministrul mai identificase alte câteva priorităţi ale sistemului de învăţământ românesc, pe care s-a străduit să le pună în aplicare de-a lungul mandatelor sale în guvern. Astfel, el vorbea despre nevoia de a ,,răspândi cultura până în păturile cele mai adânci ale poporului nostru, dându-se oricui putinţa să se înalţe până acolo unde munca şi puterile sale îi permit; punându-se astfel în evidenţă toate valorile pe care ţara le posedă şi de care ea se poate folosi”. În opinia lui Angelescu, la fel de importantă trebuia să fie şi misiunea şcolii româneşti de a contribui cu opere originale la cultura şi ştiinţa universală, fapt ce ar fi dovedit maturitatea şi valoarea culturii autohtone.

Născut în 1869 la Craiova, într-o familie de comercianţi, Constantin Angelescu ilustrează traiectoria tipică a elitei româneşti moderne, plecând să studieze în Occident. După absolvirea cursurilor Facultăţii de Medicină, obţinerea doctoratului în medicină (1897) şi efectuarea unui stagiu ca medic intern al spitalelor din Paris, Constantin Angelescu avea să părăsească mediul exigent şi cosmopolit al Franţei, revenind în ţară. Şi-a început cariera ca medic chirurg la spitalul Filantropia din Bucureşti, iar din 1903 a fost numit profesor şi director al Clinicii chirurgicale a Facultăţii de Medicină din Bucureşti. În aceeaşi perioadă doctorul Angelescu a hotărât să se implice şi în politică, devenind membru al Partidului Naţional Liberal, în cadrul căruia a cunoscut o ascensiune destul de rapidă. După câteva mandate de parlamentar, în calitate de reprezentant al judeţului Buzău, Constantin Angelescu s-a alăturat mai multor echipe guvernamentale ale PNL-ului.

Prima sa însărcinare oficială a fost cea de ministru al Lucrărilor Publice în perioada neutralităţii României din timpul Primului Război Mondial. Între 1914-1916, la solicitarea expresă a lui Ionel Brătianu, doctorul Angelescu s-a ocupat cu prioritate de organizarea serviciului sanitar al armatei. Totodată, a luat măsuri pentru încetarea exporturilor de cereale şi de vite către Puterile Centrale.

Un episod mai puţin cunoscut, dar foarte important, a fost misiunea diplomatică pe care Constantin Angelescu a îndeplinit-o în Statele Unite ale Americii. Printr-un decret emis în 1 octombrie 1917, regele Ferdinand I avea să îl numească trimis extraordinar al României în Statele Unite ale Americii, Angelescu fiind de fapt primul ambasador al statului român în SUA. Sprijinit de către cunoscutul patriot ardelean Vasile Stoica, trimis la rândul său în America de către autorităţile române, Constantin Angelescu a desfăşurat o intensă muncă de propagandă în favoarea cauzei naţionale şi a unirii teritoriilor româneşti din Austro-Ungaria şi Imperiul Ţarist cu ţara-mamă. Împreună, cei doi au efectuat un turneu de informare în mai multe state americane, unde au susţinut conferinţe şi s-au întâlnit cu numeroşi reprezentanţi ai presei. Unele dintre intervenţiile de pe tărâm american ale lui Constantin Angelescu au luat în discuţie problema drepturilor evreilor din România, explicaţiile sale fiind bine primite de către public. În urma acestor vizite, comunităţile evreilor de origine română din SUA aveau să se mobilizeze, la rândul lor, pentru ,,a da ajutor poporului român din care facem şi noi parte”. În februarie 1918, la Cleveland, în Ohio, sub patronajul său s-a înfiinţat Societatea Dr. C. Angelescu, care a militat pentru unitatea tuturor românilor, iar apoi, după terminarea războiului, a continuat să desfăşoare o bogată activitate socio-culturală în rândul românilor stabiliţi în America.

În martie 1918, Constantin Angelescu şi-a încheiat mandatul de pe continentul nord-american. După revenirea în Europa, el a fost o vreme vicepreşedinte în Consiliul Naţional pentru Unitatea Românilor, organism înfiinţat la Paris, sub conducerea lui Take Ionescu, iar ulterior a făcut parte din delegaţia României de la Conferinţa de Pace de la Paris.

Cea mai însemnată funcţie publică deţinută însă de doctorul Angelescu a fost, aşa cum am menţionat deja, aceea de ministru al Educaţiei (al Instrucţiunii Publice, după denumirea din epocă) . Cumulat, ministeriatul său a însumat peste 10 ani, el ocupând acest post în perioadele decembrie 1918-septembrie 1919; ianuarie 1922-martie 1926; iunie 1927-noiembrie 1928 şi noiembrie 1933-ianuarie 1938. Numele lui a rămas legat de modernizarea şi dezvoltarea sistemului şcolar din România Mare, Angelescu dovedindu-se un vrednic şi demn continuator al operei de transformare şcolară începute cu câteva decenii înainte de Spiru Haret. De altfel, prin soţia sa, originară din bogata familie Monteoru, Constantin Angelescu se şi înrudea cu Haret, pe care îl admira fără rezerve şi îl luase drept model în activitatea lui. Cât timp a fost prezent în fruntea ministerului Educaţiei doctorul Angelescu şi-a concentrat eforturile asupra elaborării unei legislaţii şcolare menite să uniformizeze funcţionarea învăţământului din România, sporindu-i totodată eficacitatea şi performanţa. La iniţiativa sa, au fost redactate şi adoptate Legea învăţământului primar şi normal-primar (1924), Legea învăţământului secundar (1928), Legile învăţământului comercial şi industrial (1936), Legea învăţământului particular (1925), etc.

Printre prevederile relevante introduse în timpul mandatelor lui Constantin Angelescu se numără introducerea învăţământului obligatoriu de 7 ani, instituirea examenului de bacalaureat, limitarea numărului de elevi dintr-o clasă (maxim 50 de copii la gimnaziu, respectiv maxim 40 de copii la liceu), predarea în limba română a istoriei şi geografiei României, ,,în toate şcolile [particulare] de orice grad şi categorie”.

Alături de reforma legislativă, Constantin Angelescu s-a preocupat intens de refacerea şi extinderea patrimoniului imobiliar şcolar din România. Se estimează că sub conducerea sa s-a reuşit construirea a peste 10.000 de şcoli noi, la oraş, dar mai ales în mediul rural. Aceste clădiri erau ,,gospodăresc concepute şi executate, cu săli de clasă spaţioase, cu sală de conferinţe, teatru, cinematograf, cu baie pentru şcolari, cu locuinţă confortabilă pentru învăţător ori diriginte, într-un cuvânt cu tot dichisul pedagogic reclamat de o şcoală modernă”. Pentru a îndeplini acest proiect ambiţios, ministrul a utilizat structura şi resursele Casei Şcoalelor şi mai ales pe cele ale Comitetelor Şcolare, organisme nou înfiinţate, care grupau pe lângă fiecare instituţie de învăţământ reprezentanţi ai profesorilor, ai părinţilor, foşti elevi dar şi autorităţile şcolare locale. Munca sa de ctitorire avea să fie imortalizată printr-o poreclă uşor ironică acordată de contemporani –,,doctorul Cărămidă” –, pe care însă Constantin Angelescu a transformat-o într-un binemeritat renume. Prima clădire la care ministrul a pus piatra de temelie a fost, în 1922, şcoala primară din Gârbovi-Găvanele, comuna Zilişteanca (judeţul Buzău), iar printre edificiile care îşi datorează existenţa muncii lui Angelescu putem enumera majoritatea liceelor prestigioase din Bucureşti, anume Sfântul Sava, Iulia Haşdeu, Mihai Viteazul, Cantemir Vodă, etc. sau Liceul de Fete din Buzău (azi Colegiul Naţional Mihai Eminescu). Pentru a impulsiona ridicarea şcolilor, ministrul Angelescu a hotărât să înfiinţeze o medalie specială, „Răsplata Muncii pentru construcţiuni şcolare”, pe care o oferea personal celor mai vrednice şi active persoane implicate în acest demers. Una dintre consecinţele măsurilor adoptate de către Constantin Angelescu în anii în care s-a aflat la conducerea învăţământului din România a fost reducerea semnificativă a analfabetismului. Astfel, dacă în 1912 numărul ştiutorilor de carte era de 39,3% din totalul populaţiei, în 1930 această cifră atinsese 55,8%.

Este mai puţin cunoscut faptul că dr. Angelescu a sprijinit, în calitate de şef al educaţiei, înfiinţarea şi trimiterea unei delegaţii de istorici la Viena, pentru a întreprinde cercetări despre români în arhivele austriece, ulterior avându-se în vedere organizarea de misiuni similare şi în alte centre precum Cracovia, Praga sau chiar Budapesta.

După încheierea mandatelor sale de ministru, Constantin Angelescu a continuat să deţină poziţii importante în plan public, el fiind cooptat drept consilier al Familiei Regale. În acest context, se cuvine să menţionăm poziţia curajoasă pe care dr. Angelescu a adoptat-o în momentul pierderilor teritoriale pe care România le-a suferit în vara şi toamna lui 1940. Atât în privinţa cedării Basarabiei, cât şi a Transilvaniei de Nord, Constantin Angelescu a fost printre puţinii demnitari care au pledat în favoarea rezistenţei şi a luptei armate.

Evocarea personalităţii lui Constantin Angelescu nu ar fi completă fără a aminti succint şi despre pasiunile şi activităţile sale culturale. Acesta a fost împătimit colecţionar de artă, cărţi vechi şi antichităţi (medalii, ceasuri, porţelanuri). De asemenea, numele său este strâns legat de Ateneul Român – această adevărată emblemă culturală a Bucureştiului şi a ţării. În calitate de preşedinte al comitetului de conducere a Ateneului (însărcinare pe care a deţinut-o în perioada 1923-1947), Angelescu a supervizat realizarea marii fresce interioare pictate de Costin Petrescu, frescă ce evocă principalele momente din istoria poporului român. Iată ce declara dr. Angelescu la 23 mai 1938, cu ocazia dezvelirii acestei impresionante opere de artă: „Era glasul tainic al vremii, erau suferinţele trecute ale poporului nostru, erau momentele de glorie ale vieţii lui care şopteau să aşteptăm pentru ca visul secular al neamului nostru să se împlinească, să fie desăvârşit”.

Pentru meritele sale, Angelescu a fost ales în 1934 membru de onoare al Academiei Române şi i s-au decernat numeroase medalii şi distincţii. Totodată, domnia sa a fost unul dintre fondatorii, la 11 martie 1935, a Academiei de Ştiinţe din România, pe care a şi condus-o până la desfiinţare, în 1948. Unul dintre scopurile acestei instituţii era acela de a asigura o mai bună şi mai largă reprezentare a ştiinţelor aplicate şi teoretice în spaţiul public, prin încurajarea cercetărilor ştiinţifice şi prin punerea în circulaţie a rezultatelor obţinute, cu ajutorul comunicărilor, publicaţiilor şi expoziţiilor. Academia de Ştiinţe avea zece secţiuni, dedicate unor discipline specifice, precum: matematică şi astronomie, fizică, chimie, biologie, geografie şi geologie, istoria şi filosofia ştiinţei, şi altele.

Prin întreaga sa activitate doctorul Constantin Angelescu a ilustrat cu prisosinţă deviza pe care o adoptase: ,,Şcoală cât mai multă! Şcoală cât mai bună! Şcoală cât mai românească!”. Personalitatea sa face parte din prestigioasa galerie a înaintaşilor care au clădit România întregită şi rămâne un model demn de urmat pentru cei de azi.

CS II dr. Ana- Maria Stan,

Muzeul de Istorie al Universităţii, Direcţia Patrimoniu Cultural Universitar, Universitatea Babeş-Bolyai

 

Bibliografie:

1. Constantin Angelescu – Evoluţia învăţământului primar şi secundar în ultimii douăzeci de ani, în ,,Revista generală a învăţământului”, anul XXVIII, nr. 5-6, mai-iunie 1940, pp. 163-242.

2. Constantin Kiriţescu – ,,Dr. C. Angelescu – ministru al Instrucţiunii Publice” în Portrete, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1985.

3. Nicolae Peneş (coord.) – Dr. C. Angelescu, reformator al învăţământului românesc, Ed. Editgraph, Buzău, 2008.

4. Nicolae Peneş – Elogii efemere, Ed. Editgraph, Buzău, 2013.

5. Corina Petrică – Dr. Constantin Angelescu, ministrul instrucţiunii publice, Ed. Sfântul ierarh Nicolae, Galaţi/Brăila, 2010.

Copyight-ul fotografiilor apaţine Filarmonicii George Enescu, Bucureşti, (www.fge.org.ro) şi domnului Nicolae Penescu”.
(Cele două fotografii cu C-tin Angelescu provin de la Nicolae Penescu, iar fresca cu regii României provine de pe site-ul Filarmonicii).

Articole din aceeasi categorie