Criza deşeurilor de la Floreşti, departe de rezolvare

Criza deşeurilor menajere din comuna Floreşti continuă iar şanse de a se rezolva foarte repede sunt puţine. Prefectul judeţului Cluj, Ioan Gheorghe Vuşcan a convocat, ieri, la sediul Palatului Administrativ o reuniune cu factorii responsabili în gestionarea deşeurilor menajere însă după două ore de discuţii marcate de schimburi dure de replici nu s-a ajuns la nicio decizie care să le dea speranţe floreştenilor că această problemă se va rezolva în perioada imediat următoare.

Floreştiul, comuna cu cea mai mare populaţie din România, se confruntă din vara anului trecut cu o criză majoră a deşeurilor menajere. Operatorul de salubritate din localitate, Quatro Eco Salub SRL, societate înfiinţată de către comunele Gilău, Floreşti, Căpuşu-Mare şi Măguri-Răcătău, nu a mai face faţă în gestionarea serviciului de salubrizare, iar floreştenii rămân săptămâni întregi cu gunoaiele pe stradă. Mai mult, se formează depozite clandestine, ceea ce afectează mediul şi chiar pun în pericol sănătatea cetăţenilor. În acest context, prefectul Ioan Gheorghe Vuşcan a convocat reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Cluj, Inspectoratului pentru Situaţii de  Urgenţă “Avram Iancu” Cluj, Direcţiei pentru Sănătate Publică, ai Gărzii de Mediu Cluj, Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului, ai SC Quatro Eco Salub SRL şi ai comunelor Floreşti, Gilău, Măguri Răcătău şi Căpuşu Mare.

Prefectul Judeţeului Cluj a avertizat încă de la începutul întâlnirii că situaţia de la Floreşti este extrem de gravă şi, totodată, ruşinoasă pentru cea mai mare comună din ţară, solicitându-le celor responsabili să găsească soluţii concrete care să ducă la depăşirea crizei. Primarul Horia Şulea a explicat că singura soluţie este capitalizarea firmei SC Quatro Eco Salub SRL în vederea dezvoltării capacităţii logistice şi de transport. ‘’Reprezentanţii SC Quatro Eco Salub SRL au ajuns la concluzia că e nevoie de o majorare de capital a societăţii pentru a cumpăra noi maşini cu care să facă faţă fluxului mare de deşeuri din Floreşti’’, a spus Şulea, precizând că această majorare de capital nu se poate face decât prin acordul consilierilor locali. Edilul a menţionat că dacă aleşii locali din Gilău au înţeles necesitatea alocării de fonduri de la bugetul local pentru majorarea capitalului social al SC Quatro Eco Salub SRL, la Floreşti în cele trei şedinţe de îndată convocate în acest sens nu a obţinut sprijin în acest sens. ‘’Cred în continuare că o capitalizare a firmei de salurizare, amenajarea unei rampe de transfer şi gestionarea corectă a problemelor de încasare şi de gestionare a banilor pentru salubrizare ar duce la depăşirea crizei deşeurilor’’, a spus Şulea.

La rândul său, directorul  Agenţiei de Protecţia Mediului(APM) Cluj, Grigore Crăciun a explicat că problema rampei de transfer de deşeuri pe care Primăria Floreşti intenţionează să o amenajeze se discută de şase luni, însă lucrurile nu au evoluat deloc. ‘’În 23 septembrie 2016 s-a depus la APM Cluj documentaţia pentru rampa de transfer deşeuri la Floreşti. Acea documentaţie trebuia respinsă însă am făcut îndrumare pentru a aduce din nou toate documentele cerute de lege’’, a explicat Crăciun. Directorul APM a mai precizat că printre actele pe care Primăria Floreşti trebuia să le prezinte să numără schiţa cu poziţia terenului pe care ar urma să se facă rampa de transfer deşeuri şi certificatul de urbanism. ‘’Aceste documente nu au fost depuse la dosar’’, a punctat Crăciun. Intervenţia directorului APM Cluj l-a înfuriat pe primarul Horia Şulea, care a replicat: ‘’domnule director, daţi-mi voie să vă spun că sunteţi în afara problemei’’.

O altă soluţie propusă de cei prezenţi în vederea rezolvării crizei deşeurilor a vizat creşterea tarifului la salubritate, de la 8 lei/persoană la 14 lei/persoană. ‘’Avem nevoie de o creştere a tarifului pentru copletarea de deşeuri. În acest sens s-a făcut o calculaţie de către societate şi chiar a fost înaintată la AGA pentru discuţii. Este vorba de 14 lei/persoană. Cred că cu această sumă şi cu recuperarea tuturor restanţelor de la populaţie societatea se va putea descurca’’, a menţionat Carol Okos, viceprimarul comunei Gilău. El a mai spus că pentru a-i face pe toţi cetăţenii să-şi achite obligaţiile faţă de serviciul de salubritate, e nevoie de instituirea unei taxe speciale la nivelul fiecărui consiliu local.

Adrian Mic, unul dintre consilieirii locali din Floreşti care s-au opus capitalizării firmei Quatro Eco Salub, a spus că pentru a putea vota o hotărâre în acest sens e nevoie ca reprezentanţii firmei să prezintă o situaţie clară de utilizare a banilor şi un program de investiţii pentru dezvoltarea parcului auto. ”În situaţia în care ni se prezintă modul de utilizare a banilor, un program de investiţii legat de cumpărarea de utilaje pentru a face faţă rezolvării colectării gunoiului la capacitatea care este în momentul acesta înregistrată la Quatro Eco Salub, vom vota mărirea de capital. Dacă nu ni se prezintă acest program de investiţii şi acesta nu va fi asumat de conducerea Quatro Eco Salub, nu vom vota pentru că nu ştim unde se duc banii”, a spus Adrian Mic, consilier local PMP. Acesta a mai menţionat că dacă firma Quatro Eco Salub consideră că în continuare nu va face faţă gestionării serviciului de salubrizare, s-ar putea lua în discuţie ca acest servicu să fie atribuit prin licitaţie la încă o firmă. ”În situaţia în care se consideră că Quatro Eco Salub nu mai poate face faţă pe Floreşti, pentru că a spus doamna administrator, contractul a fost încheiat pentru 20 de mii de clienţi şi acum sunt numai în Floreşti 32.000 plătitori şi 40.000 înregistraţi, dacă nu e posibil acest lucru, atunci Quatro Eco Salub să vadă ce parte din Floreşti poate să acopere cu logistica pe care o are şi cu un aport de capital justificat. Restul să fie supus spre licitaţie unei alte firme, în aşa fel încât în Floreşti s-ar realiza şi o concurenţă între firmele de salubritate şi Quatro Eco Salub nu ar mai fi pusă în situaţia de a solicita mărire de capital din banii contribuabililor”, a explicat consilierul PMP.

Din păcate, după două ore de discuţii în Sala Mare a Palatului Administrativ nu s-a putut trage o concluzie clară cu privire la paşii concreţi care vor fi făcuţi pentru depăşirea crizei deşeurilor şi nici dacă această problemă va fi rezolvată în perioada următoare. Un lucru este cert: cei care vor avea de suferit în continuare sunt locuitorii din Floreşti.

C.P.

Articole din aceeasi categorie