Creşte numărul lucrătorilor străini nou admişi pe piaţa muncii din România

Guvernul a stabilit printr-o hotărâre, ca 7.000 de lucrători străini să fie nou admişi pe piaţa forţei de muncă din România, în 2018, în baza avizelor de angajare sau detaşare.

Documentul aprobat de Executiv prevede suplimentarea cu 1.500 de locuri a contingentului pe tipuri de lucrători nou admişi, faţă de cel stabilit pentru anul 2017. Astfel, numărul de lucrători permanenţi va creşte de la 3.000 la 4.000, iar cel al lucrătorilor detaşaţi de la 700 la 1.200. Actul normativ prevede şi alte tipuri de angajare sau detaşare, respectiv: persoane transferate în cadrul aceleiaşi companii – 700, lucrători înalt calificaţi – 500, lucrători sezonieri – 400, lucrători stagiari – 100 şi lucrători transfrontalieri – 100.
„Decizia de suplimentare a contingentului de lucrători nou admişi a fost luată pentru a preveni situaţiile în care străinii lucrează în România fără forme legale, dar şi ca urmare a solicitării făcute de Inspectoratul General pentru Imigrări”, se arată într-un comunicat, preluat de Agerpres. Totodată, în document se precizează că măsura adoptată de Guvern a ţinut cont de datele oferite de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, conform cărora, în perioada ianuarie – august din 2017, 58.848 de locuri de muncă au fost declarate de către angajatori, în mod repetat, ca fiind vacante, iar în primele opt luni ale anului trecut, media numărului de locuri de muncă vacante declarate de către angajatori a fost de 7.306.

Articole din aceeasi categorie

One Response to Creşte numărul lucrătorilor străini nou admişi pe piaţa muncii din România

  1. Unu

    Invazie deghizată – În loc de #rezist, ar trebui să îi luăm la întrebări pe guvernanți asupra viitorului României.