Corina Creţu: O eventuală ieşire a României din Uniunea Europeană ar fi o catastrofă naţională

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a declarat luni, la Oradea, că o eventuală ieşire a României din Uniunea Europeană ar fi o catastrofă naţională.
„Nu înţeleg de unde aceste critici, aceste chestiuni legate de o eventuală ieşire din Uniunea Europeană. Cred că ar fi o catastrofă naţională şi am fi cu toţii responsabili pentru generaţiile care vor urma. Toate aceste atacuri la adresa Uniuni Europene nu ne fac bine. Pentru că acesta este un proiect unic, este şansa noastră după Revoluţie de a ne garanta progresul”, a declarat Corina Creţu.
Comisarul european, prezent la inaugurarea Podului Centenarului din Oradea, construit cu fonduri europene, a precizat că intrarea ţării noastre în UE s-a văzut în orice localitate, în fiecare oraş sau regiune, în viaţa de zi cu zi a oamenilor. „Niciun proiect nu este perfect. România are şansa preluării preşedinţiei, poate îmbunătăţi lucrurile din interior, dar acest lucru se poate face prin dialog şi nu cu jigniri, cu comploturi. Vă repet. De la aderarea României, ţara noastră a primit 45 de miliarde de euro, contribuţia fiind mai mică de 15 miliarde. Deci beneficiul net este vizibil în viaţa de zi cu zi a oamenilor. Şi nu vorbesc numai de bani. Înseamnă şansa de a fi, de a trăi într-o familie europeană, înseamnă şansa generaţiilor tinere de a studia prin programul Erasmus, înseamnă o şansă a oamenilor de a trăi şi munci în alte ţări. Este o datorie a fiecărui guvern de a face economia să prospere şi ţara mult mai atractivă, pentru a se întoarce oamenii acasă, dar pe de altă parte, oamenii au murit la revoluţie pentru a avea libertate de exprimare şi libertatea de mişcare, de a-şi alege locul unde să trăiască şi să muncească. Cred că aceste libertăţi, pe care nu le-am avut înainte de 1989, trebuie apărate cu orice preţ”, a spus Corina Creţu.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *