Corespondenţă de la Bruxelles. Subiectele anului politic european şi românesc 2018

După un an 2017 bun pentru Uniunea Europeană, intrăm în 2018 cu multe speranţe. Strategia europeană este influenţată profund de sistemele politice naţionale, dar există şi puncte comunitare de observat. Care sunt, în opinia mea, cele mai importante 10 subiecte de pe harta politică europeană?

1. De urmărit dacă preşedintele Franţei reuşeşte să-şi consolideze imaginea de lider european, fiind în prima linie a reformelor şi a clădirii Euroland-ului. Mare atenţie însă la politica internă franceză, mai ales că stânga radicală condusă de Jean-Luc Mélenchon are un cuvânt greu de spus.

2. Angela Merkel mizează din nou pe marea coaliţie de guvernare în Germania, cu un posibil Martin Schulz ca Ministru de Externe. Nu întâmplător acesta a propus un proiect de ,,trecere la Statele Unite ale Europei”. Totuşi, există posibilitatea să avem luni bune până la finalizarea negocierilor pentru noua coaliţie.

3. Criza catalană zguduie încă Spania, cu impact mocnit asupra Uniunii Europene.

4. Negocierile de ieşire a Marii Britanii din UE intră într-o nouă fază, în care experţii tehnici vor căuta soluţii convenabile ambelor părţi în perioada aprilie–octombrie 2018.

5. Sunt curios să observ cum va funcţiona coaliţia austriacă în 2018. Un tânăr carismatic ca premier, cu extrema dreaptă la braţ, în centrul Europei, e un subiect de urmărit în 2018. Să nu uităm contextul european, când pe 1 iulie 2018 Austria va prelua Preşedinţia UE.

6. Alegerile din Italia, martie 2018, pot readuce în prim plan pe rasatul politician Matteo Renzi, scufundat în ultimele luni într-un anonimat regretabil. Merkel-Macron-Renzi formează motorul noii UE!

7. Ungaria va avea alegeri, iar pe fondul mesajului naţionalist, chiar anti-european, Viktor Orban îşi va consolida puterea. Mare păcat că alte ţări din Grupul de la Visegrad merg în aceeaşi direcţie… Continuă, de exemplu, dezamăgirea poloneză…

8. Preşedinţia bulgară a Uniunii Europene e de urmărit, mai ales că pare o avanpremieră la ceea ce se poate întâmpla şi în România peste un an.

9. ,,Mişcările” lui Donald Trump au un efect enorm asupra politicii europene, deci trebuie menţionat şi acest punct pe agenda europeană. Chestiunea capitalei statului Israel poate să divizeze din nou UE, dar şi alte noi subiecte pot exploda…

10. Aştept să văd în 2018 o dezbatere despre viitorul Uniunii Europene, mai ales că e an pre-electoral la nivel european. Nu doar guvernele celor 27 ţări sunt chemate la apel, dar şi partidele politice europene. Vom avea alegeri primare europene? Depinde în special de Partidul Popular European, aflat la putere în UE…, depinde de Jean-Claude Juncker, dacă doreşte (sau i se impune) un nou mandat de preşedinte al Comisiei Europene…

Cu acest prilej, vreau să mă aventurez în a enumera şi 10 subiecte de analizat în politica românească. Fără o ordine specială, sunt de urmărit:

1. Dacă PSD-ul va continua să fie partidul monolit în jurul actualului preşedinte Liviu Dragnea.

2. E interesant de observat cum vor influenţa mişcările de stradă guvernarea ţării.

3. Ca fost prim-ministru, Dacian Cioloş încearcă o coagulare a opoziţiei. 2017 nu a fost credibil, poate 2018…

4. Nu pot să nu amintesc şi mişcarea browniană a partidelor mici, aflate sau nu în Parlament. Anumiţi lideri trebuie să meargă în direcţia compromisului cu alţi lideri pentru a forma partide de impact.

5. 2018 este şi anul cristalizării candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie 2019. Cine are potential în lupta cu actualul preşedinte?

6. Tot 2018 pregăteşte partidele pentru alegerile europene din mai 2019. Datorită mişcărilor politice din 2014 până acum, în special schimbarea liderilor partidelor politice, prevăd că doar maximum 25% din actualii eurodeputaţi români (8 din 32) îşi vor reînnoi mandatul.

7. Desigur, 2018 esta anul Centenarului României. Are acest proiect forţa de a vibra la nivelul cetăţenilor sau va deveni doar un exerciţiu de comunicare sterilă?

8. Pregătirea Preşedinţiei europene a României prinde deja contur. Există o dinamică de apreciat în ultimele 6 luni, dătătoare de speranţe pentru 2019.

9. Dacă puţini se mai îndoiesc, pot confirma că noua structură a UE se va consolida în jurul bugetului euro. Şansa României de a se afla în primul cerc european este aderarea la moneda comună. Ne trezim la realitate în 2018?

10. Politica externă a României va continua să fie un balet între relaţia cu Statele Unite (cu subiecte grele precum Ierusalimul) şi cea a integrării europene (mai ales în contextul poziţionării Grupului de la Visegrad). Un subiect interesant de urmărit pentru România este cel al dezvoltării politicii de apărare europeană.

Dan LUCA

P.S. Dan LUCA este clujean şi lucrează de peste 20 de ani în Bruxelles-ul european, fiind în prezent Senior Director la EURACTIV.

Articole din aceeasi categorie