Contraste * Contraste * Contraste

Au apărut lubeniţele, dar şi… ciupercarii
An de an se restrâng perimetrele pe care producătorii de pepeni galbeni, lubeniţe, roşii şi ardei, fie ei din Dăbuleni, sau din alte zone agricole ale ţării, obişnuiau să-şi valorifice la Cluj-Napoca producţia obţinută. Numeroasele puncte de desfacere arătau ca nişte… şatre, fără apă, grupuri sociale, adică igienă ioc în acest comerţ stradal cu produse de sezon, ţinute, zilnic, sub soarele torid al anotimpului. De mai bine de o săptămână, lubeniţarii, unii producători, alţii intermediari, şi-au improvizat barăci pe la Floreşti, şi-au pus mese şi umbrele pe la Gilău şi Căpuş, şi ce-i mai neplăcut, ca în fiecare an, vânzătorii de ciuperci au ocupat din nou parcările auto de pe DN 60.
Ba mai mult, ciupercarii din Gilău şi Căpuş, care se mai şi… trag de urechi pentru supremaţia locurilor de expunere a gălbiorilor, bureţilor şi hribilor de vară, au un sejurul mai plăcut decât anul trecut, deoarece drumarii de la naţionale au montat bănci, mese şi coşuri nou-nouţe pentru gunoaie în parcările pe care le gestionează. Acestea (parcările) au devenit ateliere de curăţat şi sortat ciuperci, păcat că nu le-au pus la dispoziţie şi o latrină ecologică… Din iunie până în octombrie, aceste parcări devin pieţe pentru comercianţii neautorizaţi ai fructelor de pădure, dar şoferii care tranzitează zona au doar noaptea dreptul la opriri şi odihnă în aceste refugii. O fi bine, o fi rău, numai Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj ne poate spune!?
Salubrizarea şi câinii sunt pe cale de a se rezolva la Floreşti
Povara gunoaielor începe a se uşura în marea unitate administrativ-teritorială Floreşti. După ce conducerea comunei a demonstrat că firma Quatro Eco Salub nu a fost capabilă să gestioneze corespunzător activitatea de salubritate menajeră în condiţii normale, s-a dispus suspendarea contractului cu acest operator. În urma cererii de oferte lansată de Primăria Floreşti, a fost selectată firma Strict Prest care a preluat aceste prestări de servicii în Floreşti şi satele aparţinătoare. Noutate este faptul că Floreştiul s-a retras din ADI Gelu Voievod, iar preţurile percepute persoanelor fizice şi juridice rămân neschimbate.
Tot de la Floreşti aflăm că s-a adoptat, de către Consiliul local, Regulamentul privind deţinerea câinilor şi accesul persoanelor însoţite de câini în localitate, regulament elaborat pe baza Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, cu completările şi modificările aduse ulterior.
Nu lipsesc din regulament obligaţiile deţinătorilor de câini din apartamente şi locuinţe, care vor lua toate măsurile cerute pentru asigurarea orelor de linişte, a siguranţei publice şi eliminarea disconfortului produs vecinilor. Aici se regăsesc condiţiile ce trebuie asigurate pentru sănătatea şi viaţa animalelor, dar şi sancţiunile contravenţionale care pot fi şi de 600 lei. Ţinând cont de numărul patrupedelor şi de deranjul făcut de aceştia, bugetul local poate spori, dacă se respectă hotărârea consiliului local de aici.

Teren de joacă pentru copii – transformat în bar şi loc de întâlniri amoroase
Pe strada Fabricii din Cluj-Napoca, la primul număr, blocul M-5, cu numeroase scări şi 10 etaje, are şi mulţi prichindei frumoşi şi plini de energie, pentru care administraţia locală a dimensionat, în curte, un părculeţ îngrădit şi dotat cu băncuţe şi jocurile  care se pretează vârstei. Din nefericire, în multe zile, când cei mici se află la grădiniţe sau în alte locuri de îngrijire, băncile sunt ocupate de tinere şi tineri care-şi aprind ţigările şi descarcă sticle de bere şi alte băuturi reconfortante, iar seara scenele de… iubire sunt din categoria celor interzise minorilor.
Boschetari şi oameni fără simţul măsurii „amanetează„ acest părculeţ, aflat sub numeroasele balcoane „tolerante” cu chefliii nopţilor, care vorbesc la telefoane, uneori cântă şi lasă în urma lor pachete goale şi chiştoace de ţigări, saci de doze şi sticle din care au sorbit licorile. Întrebând un tătic de ce nu ia poziţie faţă de grupul de tineri fumători instalat pe băncile destinate copiilor (grup în care tinerii se înjurau ca nişte sălbatici şi chiar se urcau pe instalaţiile de joacă ale micuţilor), acesta a răspuns că nu riscă să ajungă şi el şi copilul la urgenţă…
Rubrică realizată de Dumitru VATAU

Articole din aceeasi categorie