Continuă scandalul dintre Aeroport şi Consiliul Judeţean

Sindicatul Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” iese din nou în stradă, în 14 şi 15 mai, când va avea loc un miting în Piața Unirii, şi în 20 -24 mai, când va picheta Prefectura, după ce revendicările nu le-au fost soluţionate. 

„Ne sunt profund străine motivele pentru care o autoritate a statului, care ar trebui să asigure garantarea aplicării legii, manifestă o atitudine de delăsare și ignorare față de această situație cu care se confruntă angajații Aeroportului din 28 februarie 2019. Avem totuși convingerea că în spiritul anului 1936 când dr. Eugen Dunca, prefectul de atunci al județului Cluj, a susținut prin acțiuni concrete înființarea Aeroportului Cluj care a devenit astăzi primul aeroport regional al României, și Instituția Prefectului Cluj de acum domnul prefect dr. ing. Ioan Aurel Cherecheș va continua seria acțiunilor predecesorului său”, au transmis sindicaliştii.

De asemenea, ei fac şi câteva precizări, într-o replică dată Consiliului Judeţean:

„Membrii Consiliului de Administrație ai Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, nu au fost numiți legal de către Consiliul Județean Cluj, deoarece Hotărârea Consiliului Județean Cluj nr. 33 din 28.02.2019 nu respectă prevederile OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, prin care se urmărește creşterea eficienţei operatorilor economici și anume performanța economică și competitivitatea acestora. (…)

Afirmațiile Consiliului Județean Cluj privind faptul că Bugetul Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj nu a fost aprobat deoarece forma înaintată către Consiliul Județean în luna martie este considerată a fi falsificată față de cea aprobată de Consiliul de Administrație în luna februarie, sunt total neadevărate, menite să tergiverseze aprobarea bugetului aeroportului.

Aeroportul a prezentat că au existat unele erori materiale și că acestea au fost remediate imediat, convocând astfel o ședință extraordinară de Consiliu de Administrație în data de 16.04.2019, pentru aprobarea anexelor din proiectul Bugetul de Venituri și Cheltuieli pe anul 2019, însă din lipsă de cvorum anexele nu au putut fi aprobate”.

De asemenea, sindicaliştii consideră că intenţia CJ Cluj este de a discredita conducerea aeroportului. “Totodată, afirmațiile Consiliului Județean Cluj, privind faptul că actuala conducere a Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj intenționează să încarce Regia cu datorii cauzând riscul intrării în incapacitate de plată și faliment, sunt menite doar să discrediteze conducerea executivă a aeroportului și a angajaților. Precizăm că Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, este Regia din cadrul Consiliului Județean Cluj cu cel mai mare profit dintre unitățile aflate în subordinea Consiliului Județean, anul 2018 fiind încheiat cu un profit de aproximativ 4 milioane euro”, au mai transmis sindicaliştii.   

Nu în ultimul rând, ei subliniază că în ultima ședință  a Consiliului de Administraţie, deși conducerea aeroportului a pus la dispoziția membrilor consiliului toate documentele justificative privind aprobarea bugetului, adoptarea acestuia a fost amânat „în mod nejustificat și implicit nu s-a aprobat nici mărirea salariilor angajaților”.

A.M.C.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *