Consulul de la Oslo – ‚comportament inacceptabil’

Norvegia a solicitat Poloniei să-şi recheme consulul de la Oslo, căruia îi reproşează un ‚comportament inacceptabil’ faţă de funcţionarii săi, transmite AFP, citând Ministerul de Externe norvegian.

‚Putem confirma că Ministerul de Externe a îndemnat Polonia să-l recheme pe consulul polonez’, a declarat pentru AFP Per Bardalen Wiggen, purtător de cuvânt al instituţiei.

Aceasta ‚are legătură cu comportamentul său într-un anumit număr de afaceri consulare, mai ales faţă de funcţionari, care nu este compatibil cu rolul său de diplomat’, a adăugat purtătorul de cuvânt, fără a oferi alte precizări.

Conform unor media norvegiene, consulul Slawomir Kowalski era foarte implicat în dosarele unor copii luaţi din familiile lor pentru că ar fi fost supuşi abuzurilor.

Articole din aceeasi categorie