Consilierii municipali din Opoziţia locală repurtează o primă victorie

Dan Morar

Dan Morar

• Municipalitatea pregăteşte rezilierea contractului cu fundaţia care foloseşte baza sportivă „Dan Anca” •

Consilierii locali ai coaliției PSD-ALDE înregistrează primul succes în demersul de redobândire a Bazei sportive „Dan Anca”. După nenumărate solicitări făcute municipalității privind rezilierea contractului cu fundația care folosește baza sportivă „Dan Anca”, primarul Emil Boc susține că Executivul a început demersurile privind deblocarea situației, precizând că inițiativa va fi votată, cel mai târziu la a doua ședință a deliberativului local. „Am început demersurile în vederea rezilierii contractului. După parcurgerea tuturor etapelor procedurale, sperăm să fim în măsură să introducem proiectul pe ordinea de zi aConsiliului Local, maxim la a doua ședință”, spune Boc.

Potrivit liderului de grup al consilierilor din Opoziția locală, Dan Morar, inițierea demersurilor de reziliere a contractului reprezintă o primă victorie în redobândirea Bazei sportive „Dan Anca”, extrem de necesară, mai ales după semnarea contractului de colaborare dintre U Cluj și Academia Luceafărul – realizare importantă pentru dezvoltarea echipei și pentru fotbalul clujean.

” Ceea ce au realizat cei de la Academia   U Cluj-Luceafarul este un model de urmat pentru sportul clujean si romanesc, in cativa ani au ajuns la un numar foarte important de copii ce practica fotbalul, in momentul de fata sunt blocati de limitele infrastructurii fotbalistice din orasul nostru. Au rezultate cu toate echipele de juniori, sunt campioni nationali sau vicecampioni la multe categorii de varsta, reprezinta Clujul si Romania la nivel international, primaria trebuie sa ofere infrastructura necesara atat pentru acest club cat si pentru celelalte cluburi de copii si junior din municipiu. De asemenea suntem foarte curiosi sa aflam care a fost oportunitatea incheierii acestei asocieri si plusul care a fost adus orasului in caest ani prin respectiva asociere.

Bine ca dupa numeroase solicitari ale PSD Cluj transmise atat prin presedintele organizatiei judetene Horia Nasra, cat si prin prin consierii locali municipali primaria iese din amorteala si face acest demers”, arată Dan Morar, liderul grupului de consilieri locali PSD-ALDE. Potrivit acestuia, cei peste 600 de juniori ai Academiei Luceafărul, au nevoie imperioasă de acces la terenurile bazei sportive. Amintim că aleșii locali ai coaliției PSD-ALDE au solicitat, în nemărate rânduri, municipalității publicarea, respectiv rezilierea contractului de asociere dintre primărie și Fundația Primăvara Clujană.

Adriana STUPAR

 

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *