Confesiunea–amintire ca retorică

1175051_641118155922034_1514758111_nVolumul de povestiri Unde se adapă fluturii, semnat de cunoscuta prozatoare Voichiţa Pălăcean-Vereş, apărut la Editura Napoca Nova, 2013, reuneşte 15 povestiri ce se înscriu pe palierul confesiunilor, ca mărturisire a unor fapte trăite în mod nemijlocit, din unghiul retoricii luate ca artă de a convinge cititorul adus de autoare în faţa unor amintiri. Practic, volumul poate fi considerat un roman, un corpus de puzzle ce articulează viaţa familiei Vaida, care îşi cumpără o casă şi un teren în arealul satului Ruginoasa, component al comunei Cuzăplac.

Cartea, avînd drept moto poezia Fără ţară de Octavian Goga, se deschide cu povestirea Bonus…bones, făcînd aluzie la mormintele din livada cumpărată de Eric şi Lea, împreună cu fiul lor, George.

Matur scris, cu o mare precizie a stilului, volumul e de extracţie analitică şi seamănă foarte bine cu tehnica pieselor lui Ibsen, aceea a reactivării trecutului, a aducerii lui în scenă pentru a-l supune prezentului. Întreaga carte cuprinde nuvele ce relatează întîmplările prin care trec protagoniştii pentru a reconstrui şi amenaja o casă veche, cumpărată împreună cu o ogradă şi livada în care dorm străbunii foştilor proprietari. În contextul negocierii preţului casei, preotul Nastur îşi povesteşte o parte din viaţă cu întîmplări petrecute pe cînd era medic veterinar la CAP-ul din sat: „– Eu, domnule, iubesc animalele! Prima dată, am fost medic veterinar, c-asta am vrut să mă fac de cînd eram copil. Am lucrat zece ani la ferma din Gilău înainte să mă duc la Seminar.

De nu trăiam pe vremurile alea, şi-acuma tot doctor veterinar eram. Da´ comuniştii îşi băteau joc de zootehnie! N-aveam ce da de mîncare la animale. Ca să se poată ţine pe picioare, le dădeam injecţii cu calciu! Injecţii în picioare, nu grăunţe sau fîn să mănînce!… Cînd am fost criticat în şedinţa de partid de la C.A.P. că n-am grijă de vaci, m-am enervat şi le-am zis-o de la obraz.”

Odată cumpărată casa, cu morţi cu tot, încep relaţiile familiei Vaida cu vecinii. Povestirea La noi!… constituie pentru autoare pretexul de a se documenta cu privire la aşezarea localităţii Ruginoasa, ceea ce o face să studieze „Monografia judeţului Sălaj“ din 1972, să cerceteze harta iosefină a Transilvaniei din 1769-1773. În timp, eroii au prilejul să-şi cunoască vecinii şi mai ales vecinele, care “înţăpau” cu vorba pe noii sosiţi de la oraş, în vreme ce familia Vaida se străduieşte să se integreze în noua comunitate sătească.

Povestirile din volumul Unde se adapă fluturii sînt confesiuni în care retorica amintirii fuzionează, însă fără cusur, căci amestecă stilul ca artă a relatării cu timpul epic, desigur din dorinţa de a face convingătoare reconstituirea, aşa cum descoperim în povestirea Facebook.

În fapt, toate povestirile din carte (Firicelul, Afaceri cu un bursier, Dar de suflet, Poveste de amor cu final tragic, “Mi-i şi mie văr“, Unde se adapă fluturii, Aşa vă trebe! Principiu, Deasupra, Grade, Soare pe un cer cu cenuşă, Acasă) narează întîmplări legate de renovarea unei case de vacanţă şi de încercările de integrare a unei familii de orăşeni în comunitatea sătească. Naraţiunile trebuie citite din perspectiva unei conştiinţe învolburate, cu dragoste de pămînt, prinse între patetism şi toleranţă, între freamătul incendiar – cînd aşteaptă topograful împreună cu preotul Nastur Iuliu, de unde nu lipseşte doamna Mîrzan, bine portretizată în Firicelul – şi prima plantă crescută în grădina familiei Vaida, importalizată pe telefonul mobil. Naratorul, care e şi erou al evenimentelor, trăieşte o experienţă hotărîtoare, ce pune în alţi termeni adaptarea orăşeanului, născut şi crescut la oraş, în comunitatea sătească, cu alte obiceiuri şi mentalităţi.

Naraţiunile din carte sînt un caleidoscop de depoziţii, prinse în şuvoiul rapid al rememorărilor, fiind acte de exorcism trăite cu febrilitate şi sub tensiunea momentului, constituind o încercare de eliberare, de purificare, prin adaptarea la viaţa arhaică a satului românesc contemporan şi prin spovedania făcută înaintea cititorului.

E mult fast emoţional, multă lumină în prozele Voichiţei Pălăcean-Vereş şi mai ales multă poezie în descrieri; în povestirile sale fuzionează o sensibilitate fragilă şi o percepţie inflamată de melancolii secrete. Acest nou volum o aşează pe autoare în galeria celor mai bune prozatoare contemporane din Transilvania.

Al. Florin ŢENE

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare