Concurs pentru bursele Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”

Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” a anunțat deschiderea concursului pentru cele 34 de burse oferite elevilor de liceu, studenților, masteranzilor și doctoranzilor, în anul școlar și universitar 2018-2019.

Conform celor declarate de administratorul fundației, pr. Bogdan Ivanov, în acest an vor fi oferite: 18 burse pentru elevi, în valoare de 200 lei pe lună; 12 burse pentru studenți, în valoare de 300 lei pe lună; 3 burse de cercetare pentru masteranzi, în valoare de 300 lei pe lună; o bursă de cercetare pentru doctorat, în valoare de 400 lei pe lună. Fondul alocat pentru bursele acestui an școlar și universitar este de 77.700 lei.

Bursele pentru elevi, studenți și masteranzi se acordă pe o perioadă de 9 luni, iar bursa pentru doctorat, pe o perioadă de 12 luni, începând cu 1 noiembrie 2018. Masteranzii și doctoranzii vor trebui să prezinte un proiect de cercetare pe o temă interdisciplinară, din domeniile: teologia și interpretarea științelor, teologia și bioetica, teologia și mediul înconjurător, teologia și artele, teologia și lumea.

Condițiile de participare, fișa tip a aplicantului, precum și actele necesare pentru întocmirea dosarului se găsesc în Regulamentul de burse aprobat de Colegiul Director al Fundației și publicat pe situl www.fundatiabartolomeu.ro. Fundația va încheia cu fiecare bursier un contract în care vor fi prevăzute drepturile și obligațiile ce revin ambelor părți pe toată perioada derulării bursei.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor, direct sau prin poștă, la sediul Fundației (400117 Cluj-Napoca; P-ța Avram Iancu 18) este 30 octombrie 2018.

Înființată în anul 2008, de vrednicul de pomenire arhiepiscop și mitropolit Bartolomeu Anania, Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” are ca scop principal acordarea de burse tinerilor merituoși, dar lipsiți de posibilități, din resursele proprii, pe care le administrează potrivit dorinței fondatorului ei.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie