De Crăciun, Isus se naște

E timpul binecuvântat al Postului Crăciunului, în curând, Isus se naște. Târguri de Crăciun își deschid porțile, orașe se îmbracă pe înserat în milioane de lumini sclipitoare, în ghirlande colorate și ramuri împodobite de brad, e vremea cumpărăturilor. Se face curat în locuințe, pe străzi plutesc arome de prăjituri, mulțimi grăbite freamătă și, din când în când, peste întreg vacarmul se aud armonioase voci ale colindătorilor.

Cine-și poate imagina azi, când lumina aștrilor pălește departe, păstori pe câmp cu turmele lor stând de veghe, sub stele, în noapte. Deodată, din înalt, „gloria Domnului a strălucit împrejurul lor” și glas îngeresc le-a vestit: Isus se naște. Ascultând, păstorii, „grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle”. Priviseră înfricoșați mulţimea de oaste cerească. „Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi!” Păstorii au înțeles că, dincolo de teamă, e mare bucurie, e bunavestire pentru toți, dintotdeauna. Crezând, s-au dus în grabă, s-au închinat Lui. Au știut Cui se închină, după cum li se vestise: „Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle”.

De Crăciun, Isus se naște, o spune și azi versul colindelor. Colindele aduc ecoul vestirii îngerești încredințată păstorilor, aduc și mărturia lor, pentru că, istorisește Evanghelia, „văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil”. Înfricoșarea de la început a celor înștiințați se schimbă în mirare, pentru că, „toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori”. Și, pe drumul celor peste două mii de ani, mirarea se schimbă în visare, în vagă speranță, uneori în uitare, și, pentru mulți, în indiferență. Și totuși, și azi, Isus se naște.

Vine, se apropie Crăciunul, e timp de distracție, de vacanță, cu focuri de artificii, cu drumeții; oamenii își fac unii altora cadouri, e bucurie și iubire, familii se reunesc, prieteni se caută unii pe alții, petrec timp împreună; asociații caritabile și oameni de bine duc daruri la spitale, orfelinate, în cămine de bătrâni.

Moș Crăciun e personalitatea momentului, mult așteptat de cei mici și mari, cu față zâmbitoare de bunic, vine în trăsură trasă de reni tocmai de la Polul Nord, dintr-un ținut îndepărtat de gheață învăluit în auroră. Peste tot plutește un fior, e magia Crăciunului, acel ceva ce-i face pe toți mai buni, măcar pentru câteva săptămâni, zile.

Dar, de fapt, Isus se naște de Crăciun… El e, nu doar magia, ci Darul Crăciunului. Isus se naște cu licărul de bucurie, iubire, speranță ce răsare în inimi; El atinge suflete și întunericul lor se destramă; El coboară cu primii fulgi de zăpadă și îmbracă pământul în alb; El deșteaptă copiii în zori, în uimirea și încântarea vederii brazilor împodobiți și a mulțimii cadourilor; Isus se naște în privirea celor bolnavi din spitale când le vin la pat colindători, Isus zâmbește în cel sărman căruia i se oferă un cadou, El se naște când dușmănii cad și dispar, Isus e iubire, bucurie, pace, prosperitate, speranță – puse împreună – și acum numite de toți: „spiritul Crăciunului”. Isus e Darul desăvârșit al lui Dumnezeu, e Mântuitorul și Salvatorul omenirii.

Nașterea lui Isus o face cunoscută, în adevărata ei însemnătate, și Fericitul episcop martir Iuliu Hossu. În Pastorala de Crăciun a anului 1929, pe care o semna atunci ca Episcop greco-catolic de Gherla, binevestea „păstorilor” timpului său: „Să preamărim Nașterea Domnului cu cântare și laudă plină de veselie, pentru că astăzi mântuire s-a făcut la toată lumea. «Iată vă vestesc vouă bucurie mare, care va fi la tot norodul; Că s-a născut vouă Mântuitor»; grăiește îngerul Domnului către păstori. Bucurie mare: împăcarea neamului omenesc cu Dumnezeu. Lumina lumii s-a pogorât, Fiul lui Dumnezeu pe pământ despicând întunericul și umbra morții, luminând pe tot omul ce intră în lume, deschizând calea vieții către Dumnezeu, adunând fiii lui Dumnezeu împrăștiați și rătăciți, întemeind pe pământ împărăția lui Dumnezeu, Biserica Sa, și reașezând pe fiii lui Dumnezeu, întru moștenirea Tatălui ceresc: întru pacea Lui.

Această împărăție a lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci cum atât de limpede și pe înțelesul tuturor ne spune sfântul Apostol Pavel, este «dreptate, bucurie sufletească și pace». Această împărăție a lui Dumnezeu a venit Domnul să o întemeieze pe pământ. Pentru a reașeza omenirea întru moștenirea pierdută prin păcat, care este pacea lui Dumnezeu. Aceasta-i bunavestire pogorâtă de Domnul din ceruri; pace lumii, pace sufletului nostru învrăjbit cu Dumnezeu prin păcat.

Cântarea cetelor îngerești din Betleemul Iudeii revarsă fericirea acestei păci dumnezeiești. Această pace a vestit-o și a întemeiat-o Domnul, de la leagănul sărăcăcios al ieslei din Betleem până la crucea înfricoșată a muntelui Căpățânii. Pacea este Evanghelia Împărăției Cerurilor și ea este moștenirea scumpă lăsată nouă de Domnul: «Pacea mea v-o las vouă, pacea mea v-o dau vouă, nu precum lumea o dă, eu v-o dau vouă». Acest dar de izbăvire l-a adus Pruncul Isus neamului omenesc: pacea”.

Și încheia îndemnând: „În lumina credinței să străbatem veacurile și plecând genunchii inimii să aducem închinarea sufletului nostru, împreunând cântarea noastră cu a cetelor îngerești: «Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire»” (Curierul Creștin. Organ oficial al Diecezei de Gherla, Anul XI, nr. 24, Gherla, 15 decembrie 1929).

1

1

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut